Retailer-ul german LIDL va deschide un magazin la Sibiu
NewsIn - 11 Februarie 2009
Reţeaua germană de magazine alimentare LIDL intenţionează să deschidă un supermarket în Şelimbăr, lângă Sibiu, pe o suprafaţă de totală de 5.335 metri pătraţi, din care suprafaţa contruită va fi de 1.449 mp, după cum se arată în documentaţia depusă la Consiliul Judeţean Sibiu.
Suprafaţa de vânzare a magazinului va fi de 1.066 mp, urmând ca restul spaţiului să fie rezervat pentru birourile magazinului. În documentaţia depusă la CJ Sibiu se arată că "investitorul a ales această locaţie din mai multe considerente, printre care lipsa unor centre comerciale adecvate în cartierul sibian Hipodrom, beneficiar al amplasamentului şi situarea în viitorul cartier Zephir Residence Park, cartier care va avea peste 400 de apartamente".
Viitorul supermarket va beneficia de 100 locuri de parcare, iar programul va fi între orele 8-22. De asemenea, se estimează că prin deschiderea magazinului vor fi create aproximativ 20 de locuri de muncă.
„Gama de produse propuse de către magazinul nostru este o completare a celui existent, ţintele celor două complexe comerciale nu se intersectează, fiecare adresându-se unui anumit tip de public", se mai arată în documentaţie. Investitorii nu au precizat valoarea invetiţiei şi nici un termen de finalizare a supermarketului.
Lanţul de magazine LIDL este deţinut de grupul Schwarz, care mai operează în România şi hipermarketurile cu discount Kaufland.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: sibiu
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter