Burger King se extinde în provincie şi deschide un restaurant în Constanţa
NewsIn - 11 Februarie 2009
Lanţul de restaurante tip fast-food Burger King îşi continuă politica de extindere pe piaţa autohtonă şi inaugurează prima locaţie din provincie, în Constanţa, în zona de food-court a Centrului Comercial Carrefour (Tom), a anunţat miercuri compania.
Burger King Tom Constanţa dispune de o suprafaţă de 120 mp şi este a 7- a locaţie deschisă de brandul american de la intrarea pe piaţa românească, în aprilie 2008, susţin reprezentanţii Atlantic Restaurant, compania care deţine franciza Burger King pentru România.
Oficialii estimează ca noul restaurant va înregistra aproximativ 1.000 de tranzacţii pe zi. Potrivit reprezentanţilor companiei, investiţia medie într-o locaţie Burger King este de aproximativ 500.000 de euro, suma variind în funcţie de anumite criterii: pozitie, localizare şi suprafaţă.
Reprezentanţii companiei au mai declarat că pentru extindere, Burger King ia în calcul şi arterele pietonale din Bucureşti, cât şi din oraşele cu peste 100.000 de locuitori. Strategia companiei prevede ca pe termen de cinci ani, Burger King să atingă o reţea de 50 de restaurante.
Burger King este al doilea lanţ de restaurante cu servire rapida, ca mărime, din lume, din luna aprilie a anului trecut aflându-se şi pe piaţa din România.
Compania românească Atlantic Restaurant System este controlată de oamenii de afaceri Eli Davidai şi M. Nasta şi a încheiat un acord cu Burger King Europe pentru dezvoltarea la noi în ţară a brandului american de fast food-uri. Atlantic Restaurant System a deschis primul restaurant Burger King din România în centrul comercial din Capitală, Băneasa Shopping City, în primăvara lui 2008.
Compania Burger King operează în prezent peste 11.500 de restaurante în 69 de ţări printre care Spania, Germania, Turcia, dar şi în SUA. Aproximativ 90% din restaurantele brandului american sunt operate prin francize independente, multe dintre acestea aparţinând de zeci de ani unor afaceri de familie.
În anul fiscal 2007, compania a raportat venituri de 2,234 miliarde dolari, în creştere cu 9% comparativ cu anul anterior. La 18 mai 2006 Burger King a devenit o companie listată public la Bursa de Valori de la New York.
La nivel local, Burger King a intrat în competiţie directă cu KFC şi Mc. Donald's.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: burger
compania
constanta
restaurant
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter