Prebet vrea să treacă la categoria a doua a BVB şi să anuleze acţiuni în valoare de 2 milioane lei
NewsIn - 13 Februarie 2009
Conducerea producătorului de beton Prebet Aiud (PREB) propune acţionarilor transferul de pe piaţa Rasdaq la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi anularea unor acţiuni subscrise dar neachitate, în cadrul unei majorări de capital anterioare.
Capitalul Prebet ar putea fi diminuat cu 2 milioane lei, prin anularea a 11,15 milioane acţiuni, care au fost subscrise de asociaţia salariaţilor, PAS Prebet 98, însă nu au fost achitate. Astfel Prebet ar putea avea un capital social de 6,19 milioane lei, faţă de cel ipotetic afişat după realizarea subscrierilor, de 8,2 milioane lei.
Adunarea Acţionarilor a fost convocată pentru data de 26 martie, la propunerea MEI - Roemenie en Bulgarije Fonds NV, care deţine 5,59% din capitalul companiei.
După anularea acţiunilor în cauză, asociaţia salariaţilor va pierde statutul de acţionar majoritar, deoarece cota deţinută i-ar putea fi diluată de la 50,44%, cât este în prezent, până la 39,46%. În schimb, deţinerea SIF Banat Crişana ar putea fi majorată de la 9,8%, până la 12,98%.
Acţionarii firmei aprobaseră în septembrie 2008 majorarea capitalului social cu 5,88 milioane lei, prin emiterea a 32,68 milioane de acţiuni, la valoarea de subscriere egală cu valoarea nominală, de 0,18 lei.
Prebet Aiud avea înainte de majorare un capital social de 2,94 milioane lei, divizat în 16,34 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,18 lei.
Producătorului de beton Prebet Aiud a obţinut în primele nouă luni ale anului trecut un profit net de 3,1 milioane lei (851.600 euro), în creştere cu 60% faţă de cel din perioada similară din 2007, de 1,94 milioane lei.
Afacerile companiei au avansat cu 72% în primele nouă luni din 2008, la 24,6 milioane lei (6,75 milioane euro), comparativ cu intervalul echivalent din 2007, când acestea au fost de 14,3 milioane lei.
Titlurile societăţii se tranzacţionează în prezent la categoria de bază a pieţei Rasdaq, sub simbolul PREB.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: milioane
prebet
actiuni
categoria
bvb
euro
sif
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter