Bancherii centrali din regiune au acţionat concertat, în premieră, ca să susţină monedele naţionale
NewsIn - 24 Februarie 2009
Bancherii centrali din România, Cehia, Ungaria şi Polonia au realizat, luni, o acţiune concertată pentru susţinerea monedelor naţionale, după deprecierile din ultimul timp, dar experţii subliniază că este nevoie ca declaraţiile să fie sprijinite de fapte concrete, pentru a disipa îngrijorările.
La Praga, guvernatorul băncii centrale cehe, Zdenek Tuma, a spus că deprecierea brutală a coroanei şi a altor monende din regiune a fost exagerată şi că băncile centrale din regiune au căzut de acord să-şi coordoneze comentariile pe acest subiect.
Tuma a precizat, într-un interviu acordat Reuters, că băncile centrale din Polonia şi Ungaria îi împărtăşesc opinia că fluctuaţiile monedelor din regiune nu au nici o legătură cu fundamentele economice şi că pieţele trebuie să ţină seama de situaţia fiecărei ţări.
Comentariile sala au fost, de altfel, publicate la ora la care băncilor centrale din România şi Ungaria au programat conferinţe de presă. BNR anunţa că în conferinţă "vor fi prezentate evoluţiile pe pieţele valutare din Europa Centrală şi de Est".
"Este o realitate că în prezent coordonarea este mai intensivă decât în trecut şi că împărtăşim opinia că fluctuaţiile valutare într-un număr de ţări nu corespunde situaţiei economice reale", a mai spus Tuma.
La Bucureşti, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus că nivelul actual al cursului este sustenabil, că BNR este pregătită să acţioneze pentru a preveni mişcările destabilizatoare ale cursului de schimb şi că nu exclude revenirea pe apreciere a leului.
"O anumită ajustare a valutelor din regiune este într-adevăr necesară, dar deprecierea excesivă a monedelor locale poate crea mişcări destabilizatoare în economie şi trebuie evitată", a declarat Isărescu.
La Budapesta, banca centrală a Ungariei a menţinut luni dobânda cheie la 9,5%, mişcare care marchează, probabil, o pauză sau chiar o schimbare de tendinţă în ciclul de rexalare a politicii monetare din ţările Europei Centrale şi de Est, după ce dobânzile mai mici au creat presiuni de depreciere asupra monedelor, al căror curs fusese deja afectat de deteriorarea perspectivelor economice.
Economiştii salută acţiunea concertată a bancherilor centrali, dar subliniază că este nevoie de acţiuni suplimentare pentru a se obţine efecte.
"Avem nevoie să vedem că aceste cuvinte sunt susţinute prin acţiuni solide, dar acesta este un efort concertat al băncilor centrale pentru apărarea monedelor naţionale", a declarat Martin Blum, strateg al UniCredit în Viena, citat de Reuters.
"Este un semn bun că aceste ţări vorbesc concertat, au fost cam prea relaxaţi înainte", a adăugat el.
Nevoie de sprijin de la CE şi BCE
Totuşi, un sprijin din partea autorităţilor europene acordat băncilor centrale din regiune ar ajuta şi mai mult, subliniază unii analişti.
"Nu credem că aceasta rezolvă complet problemele, dar esteun pas important pentru a restabili normalitatea, mai ales dacă Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană susţin aceste eforturi", a comentat Bartosz Pawlowski, analist la TD Securities.
Unele monede din zonă - precum zlotul, coroana cehească şi forintul - s-au apreciat puternic luni, recuperând pierderile anterioare, după ce bancherii centrali din regiune au spus că deprecierile sunt exagerate. Moneda poloneză a câştigat teren de la 4,74 la 4,565 unităţi/euro, pentru a ceda apoi puţin din câştig, la 4,62 unităţi/euro.
Forintul a urmat tendinţa, fiind cotat la un moment dat cu 292,75 unităţi/euro, faţă de 302,8 forinţi/euro în debutul şedinţei, iar coroana cehă a câştigat teren de la 28,825 la sub 28 unităţi/euro, pentru a închide ziua la 28,3 coroane/euro.
Leul a avut o evoluţie mai degrabă decorelată de regiune, încheind ziua în apropiere de nivelul de dimineaţă, de 4,28 lei/euro, după o şedinţă volatilă.
Deprecierea monedelor naţionale din ultima perioadă a majorat costurile împrumuturilor pentru familiile şi companiile din Ungaria, România şi Polonia, ce au căutat în trecut credite mai ieftine în valută, dar i-a ajutat pe exportatori, puternic loviţi de deteriorarea cererii pentru bunuri în zona euro, afectată de recesiune.
La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele grupului miniştrilor de finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker, s-a arătat îngrijorat de deprecierea accentuată a multor monede naţionale din estul Europei, în contextul în care investitorii cu aversiune la risc se retrag din regiune.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: regiune
euro
centrale
monedelor
nationale
centrali
concertat
bancherii
bnr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter