Răscumpărarea de acţiuni Picon Bucureşti a urcat rulajul Rasdaq de patru ori, în ultima săptămână
NewsIn - 16 Martie 2009
Încheierea ofertei de cumpărare lansată de Picon Bucureşti (PICO) pentru acţiunile proprii a săltat rulajul Rasdaq de 4 ori în utima săptămână, la 26,79 milioane lei (6,24 milioane euro), iar piaţa a consemnat un avans uşor, fără să fie influenţată semnificativ de entuziasmul de pe bursele externe.
În săptămâna precedentă, schimburile realizate pe Rasdaq însumaseră 6,94 milioane lei (1,62 milioane euro).
Firma Picon Bucureşti (PICO), care are ca domeniu de activitate editarea de programe, şi-a răscumpărat aproape 29% din acţiuni în cadrul unei ofertei publice de cumpărare încheiată săptămâna trecută, pentru care a plătit 19,17 milioane lei. Operaţiunea a venit în urma deciziei conducerii de achiziţionare a titlurilor proprii pentru reducerea capitalului social. Astfel, Picon şi-a răscumpărat 983.074 de acţiuni, la un preţ de 19,50 lei/unitate, din totalul de 1,05 milioane acţiuni pe care le vroia.
Capitalizarea pieţei Rasdaq a crescut uşor în intervalul 9 - 13 martie, la 11,79 miliarde lei (2,76 miliarde euro), după ce la finalul săptămânii 2 - 6 martie era de 11,74 miliarde lei (2,74 miliarde euro).
Indicele principal al pieţei, RAQ-C, a crescut cu 0,91% în ultima săptămână, de la 1.911,20 puncte, până la 1.928,61 puncte.
Cu excepţia ofertei Picon, la categoria de bază acţiunile Construcţii Bihor (COBJ) au captat un rulaj de circa 745.000 lei, titlurile ieftinindu-se cu 5,13%, până la preţul de 37 lei.
În schimb, acţiunile Albalact (ALBZ) s-au scumpit cu 6%, la cotaţia de 0,1930 lei, pe o lichiditate de 681.000 lei, în timp ce titlurile Automobile Craiova (AUCS) s-au depreciat cu 5,3%, la 16 lei, în urma unor schimburi de 578.000 lei.
Indicele RAQ-I, care arată evoluţia acţiunilor listate la prima categorie a pieţei Rasdaq, a stagnat în intervalul analizat la nivelul de 1.958 puncte.
Cele mai lichide titluri la acestă categorie au fost Electromagnetica Bucureşti (ELMA), care au atras un rulaj de circa 40.000 lei şi s-au ieftinit cu 2,04%, la 0,24 lei, în vreme ce acţiunile Upet Târgovişte (UPET) s-au apreciat puternic - cu 15,8% - până la 0,6950 lei, pe o lichiditate de numai 12.800 lei.
Indicele RAQ-II, care arată evoluţia companiilor listate la categoria a II-a a pieţei Rasdaq, a crescut puternic în ultima săptămână - cu 21,06%- de la 4.243 puncte, până la 5.136,77 puncte, în urma scumpirii spectaculoase a titlurilor Flaros Bucureşti.
Cotaţia acţiunilor Flaros Bucureşti (FLAO) a urcat de peste patru ori în ultima săptămână, de la 10 lei la 42 lei/unitate, în urma unor schimburi de 2,42 milioane lei. Rulajul a fost generat în cea mai mare parte de vânzarea de către Ion Balotă Cristinel a unui pachet de 50.000 de acţiuni, reprezentând circa 4,8% din capitalul firmei, pentru 2,1 milioane lei. Potrivit raportărilor Bursei, Ion Balotă deţinea împreună cu Mondocart Trading SRL mai puţin de 5% din capitalul Flaros, înaintea acestei tranzacţii.
Tot la categoria a doua a pieţei, acţiunile Comvex Constanţa (CMVX) au atras un rulaj de 8.200 lei şi s-au ieftinit cu 0,66%, la 30 lei.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: actiunile
milioane
pietei
puncte
saptamana
ultima
picon
bucuresti
rulajul
rasdaq
actiuni
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter