BCR şi-a sporit volumul de credite pe segmentul IMM cu 7% în primele două luni din 2009
NewsIn - 31 Martie 2009
Soldul creditelor acordate de BCR întreprinderilor mici şi mijlocii a crescut în primele 2 luni din 2009 cu 7%, de la 2,5 miliarde euro la finalul lui 2008, a spus, luni, preşedintele executiv al băncii, Dominic Bruynseels.
"Cerere de credite există în continuare din partea întreprinderilor mici şi mijlocii, iar banii pe care îi vom oferi IMM prin linia de finanţare de la BERD vor fi destinaţi atât nevoilor de capital, cât şi pentru nevoile curente ale companiilor", a spus Bruynseels, adăugând că se aşteaptă la o creştere a creditării cu 15-20% pe parcursul acestui an.
Referitor la nivelul împrumuturilor neperformante, preşedintele executiv al Băncii Comerciale Române (BCR) a menţionat că acesta este în creştere la nivelul pieţei, însă, în cazul BCR, nu a ajuns la un nivel "îngrijorător".
În acest sens, BCR renegociază contractele de creditare cu IMM prin rescadenţarea împrumuturilor şi micşorarea ratelor lunare "de la caz la caz", a precizat Bruynseels.
"Am restructurat creditele pentru 500 de clienţi care au accesat împrumuturi ipotecare", a spus Bruynseels.
Totodată, preşedintele executiv al BCR susţine că se aşteaptă la o scădere a dobânzilor în piaţă în perioada următoare, ajustarea urmând să apară din piaţă, chiar înaintea relaxării politicii monetare din partea băncii centrale.
"Scăderea rezervelor minime obligatorii va fi graduală, dar nu mă aştept să se întâmple prea repede", a menţionat însă Burynseels.
BCR a semnat cu BERD un acord pentru o linie de finanţare de 100 de milioane euro pentru credite destinate IMM-urilor. Pentru acest tip de împrumuturi, Bruynseels a precizat că IMM-urile îşi pot alege varianta optimă şi se pot finanţa şi în lei.
"Aş sfătui companiile să se împrumute în moneda în care au veniturile. Dacă primesc valută, este preferbail să se împrumute în valută, iar dacă au veniturile în lei, atunci să opteze pentru credite în moneda naţională", a precizat reprezzentanul BCR.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: bcr
imm
bruynseels
credite
berd
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter