Bursa creşte puternic după primele tranzacţii de joi,iar acţiunile SIF se apreciază în medie cu 6,5%
NewsIn - 9 Aprilie 2009
Sectorul SIF de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) creştea spectaculos după primele minute ale şedinţei de joi, cu 6,5%, pe o piaţă dominată de optimism, în contextul unei deschideri pozitive pentru bursele europene.
Astfel, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 2,34%, până la 2.718,17 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 2,20%, până la 1.734,73 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 6,48%, până la 14.218,29 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 2,45%, până la 5.388,79 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 3,79%, până la 269,72 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, câştiga 1,99%, până la 382,15 puncte.
De asemenea, bursele din Statele Unite au închis şedinţa de miercuri în creştere, ajutate de aprecierea titlurilor din sectoarele tehnologic şi de construcţii, pe o volatilitate ridicată.
Astfel, indicele Dow Jones a urcat cu 0,61%, la 7.837,11 puncte, iar Nasdaq cu 1,86%, la 1.590,66 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 1,18%, la 825,16 puncte.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: indicele
puncte
bet
bursa
sif
bvb
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter