Activele BCR au avansat cu 4,9% în primele trei luni din 2009, la 67,66 miliarde lei
NewsIn - 30 Aprilie 2009
Activele Băncii Comerciale Române (BCR), cea mai importantă parte a grupului BCR, au crescut cu 4,9%, la 67,66 miliarde lei (16,82 miliarde euro) la finalul lui martie 2009, de la 64,5 miliarde lei (16 miliarde euro) la 31 decembrie 2008, a anunţat joi banca.
Calculate la valoarea în moneda europeană, volumul acestora a scăzut însă cu aproximativ 820 milioane euro.
Volumul total al portofoliului de credite către clienţi (înainte de provizioane, în standarde de contabilitate internaţionale - IFRS) a crescut cu 1,5 miliarde lei (+3,3%), până la 46,53 miliarde lei (11,57 miliarde euro), de la 45 miliarde lei (11,2 miliarde euro) la sfârşitul anului 2008.
În primele trei luni ale anului, creditarea clienţilor a avut ca motor segmentul corporate. Creditarea corporate a crescut cu 6,5% în primul trimestru, pe fondul creşterii necesarului de capital de lucru pentru companii.
Portofoliul de credite retail a crescut mai puţin, antrenat în principal de creditele ipotecare retail (+5,7% de la începutul anului) şi de creditele de consum garantate (+4,9% de la începutul anului).
Ponderea creditelor în lei în portofoliul băncii este de 45,5% din total credite, peste media pieţei, restul reprezentând împrumuturi în euro şi dolari. Portofoliul de credite corporate deţine o cotă de 48% în total credite acordate clienţilor, în timp ce creditele retail (inclusiv microîntreprinderile) reprezintă restul de 52%.
Banca din grupul BCR a înregistrat creşterea cotei de piaţă până la 22,1% a portofoliului de credite comparativ cu ultimul trimestru din 2008, în principal de fondul avansului pe segmentul de creditare corporate. Creditarea retail şi-a menţinut cota generală de piaţă din trimestrul al patrulea al anului trecut.
Depozitele de la clienţi au crescut de la începutul anului cu 1,2%, până la 33,76 miliarde lei (8,4 miliarde euro), de la 33,35 miliarde lei (8,3 miliarde euro) la sfârşitul anului 2008, pe fondul unei creşteri mai mari a depozitelor retail, cu 4,1% de la începutul anului.
Depozitele în lei prevalează (66,4%), crescând mai rapid (+19,2%) decât depozitele în valută (+11,9% de la începutul anului).
În ceea ce priveşte pasivele bilanţiere, BCR a înregistrat o stabilizare a cotei de piaţă la nivelul trimestrului anterior, "în principal datorită unei dezvoltări peste nivelul pieţei la depozitele în lei şi a stabilirii unui preţ competitiv la depozitele la vedere în valută pe segmentul retail", se precizează în comunicatul băncii.
Activitatea de retail se autofinanţează, raportul credite / depozite (LTD) fiind de 91%.
BCR a deschis 6 noi sucursale în primul trimestru al acestui an, ajungând la o reţea de 647 unităţi la sfârşitul lunii martie 2009 (67 noi unităţi comparativ cu martie 2008).
Banca a extins în continuare reţeaua de bancomate (ATM), adăugând 93 noi maşini faţă de 31 decembrie 2008, până la 1.881 ATM-uri (23% creştere anuală). Reţeaua de POS-uri a ajuns la 16.114 unităţi, prin instalarea a 940 dispozitive noi la comercianţi în primul trimestru din 2009 (24% creştere anuală).
BCR şi-a consolidat poziţia de lider pe piaţa cardurilor de debit şi credit ajungând la circa 2,5 milioane carduri active.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: miliarde
retail
inceputul
depozitele
bcr
anului
credite
crescut
euro
pos
atm
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter