Rulaj record pe piaţa derivatelor valutare de la Sibex, tranzacţii cu peste 2,7 milioane euro
NewsIn - 20 Mai 2009
Lichiditatea Bursei din Sibiu (Sibex) a sporit de peste două ori în şedinţa de marţi, la 27 milioane lei, din încheierea a 20.215 de contracte, ca urmare a entuziasmului ridicat din piaţa derivatelor valutare, pe simbolul EURO/RON fiind înregistrat un volum record, de peste 2,7 milioane euro.
În şedinţa precedentă, rulajul pieţei s-a cifrat la 11,1 milioane lei, în urma încheierii a 13.025 de contracte.
"După o perioadă în care pe ambele pieţe autohtone s-au marcat profituri, avem de a face cu un început de săptămână cu o evoluţie oarecum indecisă, remarcându-se desele schimbări de direcţie care au amplificat apetitul speculatorilor, foarte prezenţi pe piaţa sibiană unde, după o deschidere optimistă, cotaţiile s-au reîntors agresiv pe minus pe fondul ştirilor negative din sectorul imobiliar în SUA, reflectate de cotaţiile futures de peste ocean şi de deschiderea roşie de pe Wall-Street, elemente care au influenţat şi futures-ul autohton", a declarat Bogdan Ungureanu, broker la Interdealer Capital, citat în comunicatul Sibex.
Derivatele pe acţiuni SIF Oltenia (DESIF5) au fost cele mai căutate produse din piaţă, cu un volum de 16.473 de contracte, în timp ce derivatele pe titluri SIF Moldova (DESIF2) au atras doar 895 de contracte.
Totuşi, remarcabilă a fost explozia de lichiditate de pe segmentul derivatelor valutare, mai exact de pe perechea EURO/RON care a fost "protagonista" unor tranzacţii record în şedinţa de marţi, fiind încheiate 2.765 de contracte.
Moneda unică a fost cotată pentru scadenţa din iunie la 4,1880 lei, în scădere cu 0,0020 lei faţă de şedinţa precedentă, iar pentru scadenţa în septembrie euro a fost cotat la 4,2916 lei, cu 0,0230 lei mai jos decât cotaţia precedentă.
În decembrie, investitorii se aşteaptă ca euro să valoreze 4,4030 lei, mai ieftinit cu 0,0121 lei faţă de ultima estimare, iar în martie anul viitor moneda europeană este cotată la 4,50 lei, în coborâre cu 0,0105 lei.
Derivatele pe acţiuni SIF Oltenia cu scadenţa în iunie s-au depreciat cu 0,0180 lei, până la 0,8375 lei, în timp ce pentru septembrie DESIF5 s-au ieftinit cu 0,0070 lei, până la 0,8850 lei.
Pentru decembrie, derivatele DESIF5 au fost cotate la 0,93 lei, cu 0,0040 lei mai puţin decât în şedinţa precedentă, iar derivatele cu scadenţa în martie 2010 au pierdut 0,0100 lei, ajungând la 0,96 lei.
Derivatele pe acţiuni SIF Moldova au fost cotate pentru scadenţa din iunie la 0,7140 lei, în scădere cu 0,0159 lei, iar cele cu scadenţa în septembrie s-au ieftinit cu 0,02 lei, ajungând la 0,75 lei. În schimb, pentru scadenţa decembrie 2009, derivatele DESIF2 au câştigat 0,0023 lei, până la cotaţia de 0,78 lei/acţiune.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: euro
contracte
derivatele
desif
scadenta
sedinta
record
derivatelor
valutare
sibex
milioane
piata
sif
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter