Directorul IFB Finwest intră în conducerea BVB, în urma deciziei acţionarilor din AGA de vineri
NewsIn - 29 Mai 2009
Directorul general al casei de brokeraj IFB Finwest, Octavian Molnar, a fost ales ca administrator al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în urma adunării generale de vineri, au declarat pentru NewsIn surse din cadrul conducerii BVB.
Pentru locul vacant din conducerea Bursei s-au mai înscris Valerian Ionescu, şeful direcţiei pieţe financiare din cadrul BCR, Vergil Popescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Brokerilor, şi Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR. Cei patru candidaţi s-au luptat pentru postul de administrator, după ce Petru Prunea a fost nevoit să părăsească consiliul de administraţie, în urma sancţionării primite de la CNVM.
Petru Prunea a pierdut calitatea de membru în consiliul de administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare i-a interzis să mai activeze pe piaţa de capital timp de cinci ani, în urma unor nereguli descoperite la firma Broker Cluj, pe care o conducea.
De asemenea, acţionarii Bursei au mai aprobat vineri situaţiile financiare aferente anului trecut, descărcarea de gestiune şi repartizarea profitului.
Astfel, acţionarii vor primi un dividend brut de 1,3 lei/acţiune, din profitul obţinut anul trecut, de 10,6 milioane lei, rezultat care este de aproape trei ori mai mic decât cel din 2007. Propunerea conducerii BVB a fost de a distribui sub formă de dividende întregul profit din 2008.
Totodată, în AGA a fost revizuită în creştere şi ţinta de profit a BVB pentru acest an, de la 1,5 milioane lei, la 7,87 milioane lei, ca urmare a reducerii costurilor.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: bvb
bnr
bcr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter