Bursa avansează cu 3,54% în şedinţa de vineri, pe fondul ştirilor optimiste din pieţele externe
NewsIn - 29 Mai 2009
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat în creştere cu 3,54% şedinţa de tranzacţionare de vineri, pe o lichiditate sporită, în contextul unor ştiri pozitive venite din partea unor oficiali ai UE, iar acţiunile Rompetrol Rafinare au reprezentat atracţia zilei, ceea ce le-a săltat cotaţia cu 10,37%.
Lichiditatea pieţei de acţiuni a BVB a urcat vineri la 22,2 milioane lei (5,31 milioane euro), depăşind cu 46% nivelul înregistrat în ziua precedentă, de 15,16 milioane lei.
"Remarcăm volume mult mai bune decât în şedinţa precedentă, ceea ce ar putea semnifica ieşirea pieţei dintr-o zonă de range. Este posibil ca evoluţia de vineri să fie determinată şi de unele declaraţii ale lui Almunia, referitoare o posibilă revenire mai rapidă a economiilor europene, dar şi de sfârşitul de lună, care este marcat de raportărilor fondurilor", a declarat pentru NewsIn Marcel Murgoci, directorul de tranzacţionare al casei de brokeraj Estinvest.
Economiile statelor membre ale Uniunii Europene (UE) încep să iasă din recesiune, în linie cu estimările care indică o revenire a creşterii la începutul lui 2010, a declarat vineri Joaquin Almunia, comisarul pentru afaceri monetare al Uniunii.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 3,54%, până la 3.341,53 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 2,13%, până la 2.060,35 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 1,84%, până la 16.109,43 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 2,66%, ajungând la 6.582,29 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 2,80%, până la 319,68 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a crescut cu 3,45%, până la 487,87 puncte.
Bursele europene creşteau semnificativ la ora închierii şedinţei BVB. Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu 1,72%, până la 4.462,87 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 1,04%, până la 4.984,05 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, creştea cu 0,99%, până la 3.296,01 puncte.
Acţiunile BRD SocGen (BRD) au fost cele mai lichide din piaţă cu un rulaj de 5,74 milioane lei şi s-au scumpit cu 2,67%, la 7,70 lei, în vreme ce titlurile Băncii Transilvania s-au apreciat cu 5,5%, la 1,15 lei, în urma unor schimburi de 1,44 milioane lei
Acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au avut cea mai remarcabilă evoluţie din piaţă, afişând un avans de 10,37%, până la 0,0415 lei, pe suportul unor tranzacţii de 3,48 milioane lei, în vreme ce cotaţia titlurilor Petrom (SNP) a urcat cu 2,15%, la 0,238 lei, pe fondul unui rulaj de 661.470 lei.
"Probabil că la Rompetrol Rafinare continuă speculaţiile pe marginea ofertei de preluare, mai ales că acţiunile nu ar fi avut alte motive să se aprecieze atât de mult, în contextul în care ratingul companiei a fost coborât", a explicat Murgoci.
Agenţia de evaluare Fitch a anunţat, vineri, că a coborât ratingul The Rompetrol Group pentru împrumuturi în valută pe termen lung de la 'B+' la 'B', cu perspectivă negativă, motivând decizia prin rezultatele sub aşteptări din operaţiuni, ce nu acoperă integral costul datoriei ridicate.
Preţul acţiunilor SIF Oltenia (SIF5) a urcat cu 2,4%, la 0,855 lei, în urma unei lichidităţi de 2,92 milioane lei, în timp ce tranzacţiile cu titluri SIF Moldova (SIF2) au totalizat 2,38 milioane lei, înregistrând totodată o creştere a cotaţiei cu 1,54%, la 0,66 lei.
Acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) au avut schimburi de 595.500 lei şi s-au scumpit cu 1,28%, la 0,79 lei, urmate de titlurile SIF Muntenia (SIF4), cu un câştig de 2,61%, până la 0,59 lei, în urma unor tranzacţii de 535.400 lei.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: indicele
bet
puncte
sif
bursa
milioane
sedinta
urcat
actiunile
brd
euro
ue
bvb
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter