Bursa debutează cu pierderi de peste 2% pe toţi indicii, în şedinţa de tranzacţionare de marţi
NewsIn - 23 Iunie 2009
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au început şedinţa de tranzacţionare de marţi cu scăderi cuprinse între 2,46% şi 3,33%, în contextul în care bursele din Statele Unite au înregistrat pierderi puternice luni, ajungând la minimele ultimelor două luni.
Astfel, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 2,75%, până la 3.293,49 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 2,80%, până la 2.029,01 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 2,46%, până la 15.320,67 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, cobora cu 3,33%, ajungând la 6.506,17 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, pierdea 2,76%, până la 312,69 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, cobora cu 2,59%, până la 480,02 puncte.
Bursele din Statele Unite au închis şedinţa de luni în scădere, la un minim nemaiatins din aprilie, afectate de deprecierea titlurilor din sectorul energetic şi minier.
Astfel, indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 2,35%, la 8.339,01 puncte, iar indicele Nasdaq a pierdut 3,35%, la 1.766,19 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 3,06%, la 893,04 puncte.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: indicele
puncte
bursa
bet
sedinta
sif
bvb
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter