Grupul BCR îşi consolidează poziţia pe piaţa fondurilor de pensii
AGERPRES - Romanian News Agency - 8 Iulie 2009
BCR Administrare Fond de Pensii a depus la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private din România (CSSPP) documentaţia în vederea autorizării prealabile a fuziunii Fondului administrat de BCR cu încă două fonduri de pensii private obligatorii - Pilon 2, a anunţat banca, într-un comunicat remis Agerpres.
Totodată, conform deciziei nr. 509/24.06.2009 emisă de CSSPP, la data de 03.07.2009, a fost finalizată fuziunea prin absorbţie a celor două fonduri (BCR Fond de Pensii Administrat Privat şi Omniforte).
Fondului Omniforte îi încetează existenţa începând cu această dată, urmând ca administratorului Omniasig Fond de Pensii să-i fie retrasă 'autorizaţia de administrare a fondului de pensii administrat privat Omniforte'.
'Durata desfăşurării procesului de fuziune a fost de patru luni iar în ce priveşte transferul fizic al participanţilor şi al activelor, deşi a necesitat un efort semnificativ într-un timp scurt din partea celor doi administratori, a fost finalizat cu succes. Din cei 70.000 de participanţi ai Omniforte, pe perioada fuziunii, un număr de doar 500 participanţi au solicitat transferul fără penalităţi către alte fonduri de pensii private, confirmând succesul acestei iniţiative. În prezent, BCR Fond de Pensii are aproximativ 230.000 participanţi validaţi', a declarat Simona Ditescu, director general al BCR Administrare Fond de Pensii.
BCR Administrare Fond de Pensii prognozează că va înregistra, la sfârşitul acestui an, un număr de aproximativ 270.000 de participanţi validaţi pe Pilon 2.
BCR, membră a Grupului Erste, este o bancă universală ce se adresează atât clienţilor retail cât şi celor corporate. BCR este cea mai importantă instituţie bancară din România gestionând active de peste 17,1 miliarde de euro. BCR este cel mai valoros brand financiar din România. Banca oferă întreaga gamă de produse şi servicii pentru populaţie având în prezent 652 de unităţi retail (pentru populaţie şi microîntreprinderi) deschise în întreaga ţară în majoritatea oraşelor cu peste 10.000 de locuitori. Clienţii corporate beneficiază de serviciile BCR prin intermediul a 50 de centre de afaceri corporate dedicate în special IMM-urilor şi companiilor mari. Banca pune la dispoziţia clienţilor, persoane fizice şi juridice, o ofertă complexă de produse şi servicii bancare, inclusiv servicii de Internet banking, phone-banking şi e-commerce. BCR emite 25 tipuri de carduri de credit şi de debit şi are instalată cea mai mare reţea naţională de ATM şi POS - peste 2.000 de bancomate şi peste 15.000 de terminale electronice operaţionale la comercianţi pentru plata cu card. BCR se prezintă astăzi drept cel mai important Grup financiar din România, cu activităţi în ţară şi în străinătate - prin subsidiare şi reprezentante bancare, cu o prezenţă marcantă, prin societăţile sale de profil, pe piaţa leasingului, în domeniul managementului activelor, pe piaţa de capital, a pensiilor private, a băncilor de locuinţe.
Erste Bank este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare din Europa Centrală. Cei peste 52.000 de angajaţi deservesc 17 milioane de clienţi în aproape 3.000 de unităţi situate în 8 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia şi Ucraina). La data de 31 martie 2009, Erste Group avea active de 199,1 miliarde euro, un profitul net de 232,1 milioane euro şi un raport cost/venituri de 53,8 la sută.
Sursa: http://www.rompress.ro
Tags: bcr
pensii
romania
piata
pos
atm
imm
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter