Spaţiile de birouri din Nusco Tower sunt preferate de multinaţionale
AGERPRES - Romanian News Agency - 17 Iulie 2009
Spaţiul alocat birourilor din Nusco Tower este preînchiriat în proporţie de 30 la sută, însă avem cereri pentru dublul suprafeţei închiriabile şi cei mai mulţi clienţi sunt companii multinaţionale, a declarat, joi, Horaţiu Florescu, preşedinte şi CEO al firmei The Advisors KF, agent exclusiv de închiriere.
'Construcţia turnului a ajuns la etajul 13, urmând a se finaliza în aprilie 2010. Până la predare vreau să închiriez în totalitate spaţiul pentru office', a spus Florescu, precizând că se află în discuţii avansate pentru încă 50 la sută din spaţiul disponibil destinat birourilor.
Potrivit acestuia, preţul de închiriere este situat între 14 şi 18 euro/metrul pătrat.
Horaţiu Florescu a subliniat că cererile pe care le are pentru închirierea de birouri în Nusco Tower însumează 32.000 de metri pătraţi, în condiţiile în care proiectul are doar 19.000 de metri pătraţi.
'Cererea pentru Nusco Tower este la fel de mare anul acesta ca şi în 2008. Doar că înainte doreau să se mute firmele care activau în servicii, iar acum clienţii sunt companiile multinaţionale din IT şi în special din industria farmaceutică. Majoritatea companiilor cu care s-a semnat contractul de preînchiriere aşteaptă aprobarea de la companiile - mamă din străinătate', a precizat Horaţiu Florescu.
Explicaţia pentru afluxul de firme de medicamente a fost pusă pe seama faptului că, pe de o parte, contractele de închiriere ale companiilor farmaceutice au fost încheiate în 2004 şi 2005, iar acum ele expiră, iar, pe de altă parte, criza economică nu a afectat industria farmaceutică la fel de mult ca alte domenii de activitate, căci 'oamenii oricum se îmbolnăvesc'.
În ceea ce priveşte restul de 2.000 de metri pătraţi destinaţi retailului, Florescu a precizat că aceştia vor fi închiriaţi 'la urmă', deoarece sunt prevăzute funcţiuni care vor ajuta partea de birouri - precum show-room-uri, centre de copiere, cafenele, restaurante etc.
'Accesul la parter şi etajul 1 nu va fi restricţionat. Vrem ca acest spaţiu să fie unul de relaxare, în care oamenii să poată bea o cafea', a spus Michele Nusco, CEO al Nusco Grup.
Nusco Tower este amplasat pe al doilea inel al Bucureştiului, în partea de nord a Capitalei, zonă aflată în plină dezvoltare. Lucrările la acest proiect au început în luna aprilie 2008 şi au ca termen de finalizare luna aprilie 2010. Cu o înălţime de aproape 76 de metri, clădirea va avea 20 de etaje şi este situată în apropierea rutei de legătură cu DN1, oferind acces uşor către cele două aeroporturi internaţionale Băneasa şi Otopeni, dar şi către centrul oraşului.
Turnul va avea o suprafaţă construită de 34.000 de metri pătraţi şi reprezintă o investiţie de 50 milioane de euro, sumă în care este inclusă şi valoarea de achiziţie a terenului.
Cu design contemporan, Nusco Tower, denumit şi 'Oraşul vertical', este o clădire clasa A standard, beneficiind de instalaţii moderne ce asigură un grad ridicat de confort.
Potrivit arhitectului Călin Negrescu, clădirea, cu structură din beton armat, este dotată 'cu toate sistemele de luptă împotriva incendiilor, care pot fi imaginate' - hidranţi interni şi externi, sprinklere, coloane uscate, perdele de apă - la parter şi etajul 1, precum şi un sistem de evacuare a fumului. De asemenea, clădirea beneficiază de elemente structurale îmbinate ce fac parte din structura antiseismică.
Clădirea va avea şase lifturi panoramice, cu vedere spre atriumul interior care parcurge clădirea pe toată înălţimea, oferind pasagerilor din ascensoare imaginea dinamică a activităţii de birou. La etajele 2-18 se află spaţiile de birouri, dotate cu lumină naturală, care pot găzdui până la 12.000 de angajaţi. Ca funcţiuni auxiliare, clădirea dispune de un parcaj subteran pe trei niveluri, precum şi de spaţii tehnice.
Sursa: http://www.agerpres.ro/
Tags: metri
cladirea
florescu
multinationale
tower
birouri
nusco
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter