Profitul Apple din al treilea trimestru fiscal a depăşit estimările, datorită cererii pentru iPhone
NewsIn - 22 Iulie 2009
Profitul Apple din al treilea trimestru fiscal a depăşit estimările, datorită cererii pentru iPhone
Apple Inc a raportat un profit aferent celui de-al treilea trimestru fiscal peste estimările analiştilor, datorită cererii în creştere pentru iPhone şi pentru notebook-urile Macintosh, vândute la un preţ mai mic, scrie Bloomberg.
Profitul companiei a urcat la 1,23 miliarde dolari, sau 1,35 dolari/acţiune, de la 1,07 miliarde dolari, sau 1,19 dolari/acţiune, în al treilea trimestru fiscal din anul financiar anterior. Vânzările au crescut cu 12%, la 8,34 miliarde dolari, în trimestru încheiat pe 27 iunie.
Grupul mizează acum pe vânzări de până la 8,9 miliarde dolari, în următorul trimestru. Apple a înjumătăţit preţul iPhone 3G, pentru a-l face mai atractiv pentru consumatorii ale căror venituri au fost afectate de criză.
Steve Jobs, ce a supravieţuit cancerului pancreatic, este văzut ca principala forţă în dezvoltarea produselor iPod, iPhone şi a altor produse emblematice pentru compania Apple. Acesta a intrat în concediu medical în ianuarie, după ce a descoperit că problemele sale de sănătate sunt "mai complexe" decât credea iniţial.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: trimestru
apple
iphone
dolari
fiscal
treilea
profitul
cererii
datorita
estimarile
Articole similare
|
|
|
 |
29 Mai 2012 |
|
| Business Review |
| Howard Johnson Grand Plaza Hotel |
 |
31 Mai 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Timisoara |
 |
7 Iunie 2012 |
|
| BIZ |
| Howard Johnson Hotel |
 |
13 Iunie 2012 - 14 Iunie 2012 |
|
| Evensys |
| JW Marriott Bucharest Grand Hotel |
 |
14 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Craiova |
 |
26 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Constanta |
|
|
mai mult ...
|
|
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter