39 de contracte de investiţii mari, în valoare de 31 de milioane de euro
AGERPRES - Romanian News Agency - 23 Iulie 2009
În prezenţa premierului Emil Boc şi a ministrului IMM-urilor, comerţului şi mediului de afaceri, Constantin Niţă, miercuri au fost semnate la Bucureşti 14 din cele 39 de contracte pentru investiţii mari din cadrul Programului Operaţional Sectorial: Creşterea Competitivităţii Economice, Axa prioritară 1.
Cele 39 de contracte finalizate şi semnate au o valoare totală de 31,6 milioane euro, domeniile acoperite fiind numeroase, de la armături, textile, producţia de betoane, construcţii. etc. Partea de cofinanţare care revine firmelor care accesează proiectele variază între 30 şi 50 la sută.
Ministrul Constantin Niţă a precizat, în calitate de vicepreşeditne al PSD, că partidul său a elaborat un plan paralel anticriză în care se solicită, între altele, eliminarea impozitului minim de la 1 septembrie, ca şi a impozitului pe profitul reinvestit. Ministrul IMM-urilor a subliniat, ca şi premierul Boc, faptul că eliminarea impozitului pe profitul reinvestit şi a celui pe cifra minimă de afaceri depind de aprobarea FMI şi a Uniunii Europene şi că, în cazul în care aceste aprobări vor fi obţinute, necesitatea de modificare a Codului Fiscal ar impune renunţarea la cele două impozite din luna ianuarie 2010.
Ministrul a cerut IMM-urilor mai mult curaj pentru a accesa fonduri europene, pentru ca suma de 200 de milioane de euro disponibilă pentru susţinerea IMM-urilor în 2009 să poată fi integral folosită.
Unii dintre reprezentanţii firmelor prezente, care au reuşit să semneze contracte pentru investiţii mari destinate creşterii competitivităţii s-au plâns că procentul de cofinanţare care le revine este mult mai mare, din cauza dobânzilor bancare, iar sumele accesate sunt erodate cu circa 20 la sută faţă de cele înscrise în contract din cauza inflaţiei şi a fluctuaţiei cursului de schimb valutar.
De asemenea, printre dificultăţile întâmpinate de cei care au dorit să obţină fonduri europene se numără modificarea conjuncturii de pe piaţă din cauza crizei, faţă de momentul înscrierii în procesul de accesare a fondurilor, precum şi lipsa de profesionalism a unor firme de consultanţă.
Sursa: http://www.agerpres.ro/
Tags: euro
contracte
milioane
investitii
fmi
imm
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter