Complexul Energetic Craiova ar putea accesa un credit de 55 milioane euro
Agerpres - Romanian News Agency - 27 Iulie 2009
Complexul Energetic Craiova intenţionează să contracteze un împrumut bancar în valoare de 55 milioane de euro, pe o perioadă de 12 ani, pentru a putea pune în practică cerinţele asumate prin programul de mediu.
Conducerea Complexului Energetic Craiova susţine că ar dori ca pentru acest credit să existe o perioadă de graţie de doi ani, iar banii ar urma să fie folosiţi pentru construirea unei instalaţii comune de desulfurare gaze ardere la blocurile 1 şi 2 ale Sucursalei Electrocentrale Craiova II.
Potrivit documentelor de contractare a creditului, împrumutul va fi rambursat din surse proprii de producţie ale complexului, creditul va fi garantat cu garanţii reale/personale de către Complexul Energetic Craiova, iar în completare cu scrisoare de garanţie emisă de Eximbank, în numele şi contul statului.
Directorul general al Complexului Energetic Craiova, Constantin Bălăşoiu, a declarat pentru AGERPRES că instituţiile bancare care vor dori să participe la licitaţie trebuie să prezinte o calculaţie a costurilor totale ale creditului de 55 milioane de euro, fără a se ţine cont de majorarea sau diminuarea creditului, pentru cazul în care, în urma atribuirii contractelor de execuţie a lucrărilor pentru care se contractează creditul, rezultă o valoare finală mai mare sau mai mică decât cea estimată.
'Valoarea finală a împrumutului va fi stabilită numai după atribuirea contractului de execuţie a instalaţiei comune de desulfurare a gazelor şi va reprezenta 85 la sută din devizul general al lucrării, restul de 15 la sută fiind finanţat din resursele proprii ale complexului. Creditul este necesar pentru că vom executa o lucrare prinsă în programul de mediu. Lucrarea este estimată a fi efectuată în 24 de luni, urmând ca noi să returnăm împrumutul în zece ani, cu încă doi ani de graţie', a mai spus directorul Complexului Energetic Craiova.
Sursa: http://www.agerpres.ro/
Tags: energetic
craiova
complexului
euro
milioane
complexul
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter