91% dintre români sunt mult mai atenţi la modul în care îşi cheltuiesc veniturile lunare
KIWI Finance - 29 Iulie 2009
53% dintre români au resimţit mult şi foarte mult criza economică cu care se confruntă ţara noastră, în timp ce 31% dintre aceştia au fost afectaţi puţin de ultimele evoluţii, arată datele ultimului studiu-"Românii, după un an de criză.Reacţii şi decizii" - realizat de KIWI Finance, lider pe piaţa de brokeraj din România. Doar 16% dintre respondenţi au precizat că schimbările economice le-au afectat foarte puţin sau chiar deloc situaţia profesională şi personală.
"Deşi criza economică nu a afectat în mod egal populaţia ţării, întâmplările din ultima vreme au schimbat ceva în mentalitatea şi comportamentul românilor. Potrivit datelor noastre, 91% dintre cetăţenii ţării au devenit mult mai atenţi la modalitatea în care îşi cheltuiesc şi administrează veniturile lunare", a declarat Anca Bidian, CEO KIWI Finance.
Mai mult decât atât, noul context a schimbat criteriile şi abordarea în alegerea locului de muncă. Astfel, 51% dintre cei intervievaţi au declarat că principala temere pe termen mediu este legată de posibilitatea micşorării salariului, în timp ce 34% sunt îngrijoraţi să nu îşi piardă locul de muncă. Ratele lunare la bancă sunt prioritate pentru 18% dintre români, în timp ce 11% îşi doresc să îşi poată achita în continuare cheltuielile lunare (utilităţi, întreţinere etc).
Dacă la sfârşitul anului trecut, studiul KIWI Finance "Planurile şi temerile românilor pe timp de criză" arăta că 52% dintre români plănuiau achiziţia unui imobil, după şase luni lucrurile s-au schimbat radical. Astfel, 47% dintre români au declarat că nu mai au nici o prioritate de achiziţie pentru acest an, în timp ce 37% dintre respondenţi se gândesc totuşi să îşi cumpere o locuinţă nouă sau veche. O maşină nouă este ţinta a 11% dintre români, în timp ce doar 1% plănuiesc să îşi achiziţioneze un teren.
77% dintre cei interesaţi de achiziţii în cursul acestui an îşi vor asigura componenta de finanţare printr-un împrumut la bancă, doar 14% preferând ratele direct la dezvoltator.
"Interes pentru achiziţia de imobile există, iar programul "Prima Casă" va stimula şi mai mult cererea prin intermediul acestui proiect. La nivelul KIWI Finance, solicitările pentru contractarea unui credit ipotecare au crescut de la anunţarea proiectului cu 200%", a declarat Anca Bidian.
Studiul "Românii, după un an de criză.Reacţii şi decizii" a fost realizat de KIWI Finance în perioada mai-iunie 2009 în mediul urban, pe un eşantion de 1000 de persoane,cu venituri cuprinse între 400 şi 2000 de euro.
KIWI Finance este lider pe piaţa de brokeraj bancar din România şi a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2003 sub numele de Gemini Capital Consult. Activitatea Kiwi Finance se concentrează pe trei direcţii de business: consultanţă credite pentru persoane fizice, consultanţă credite pentru persoane juridice şi consultanţă juridică. Kiwi Finance deţine 7 sucursale (Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Cluj-Napoca, Câmpina,). De la înfiinţare, în 2003, şi până în prezent, KIWI Finance a intermediat credite în valoare de peste 460 de milioane de Euro.
Sursa: http://www.kiwifinance.ro
Tags: finance
romani
criza
lunare
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter