OMV negociază preluarea unei participaţii din Petrol Ofisi, pentru 1,2 miliarde dolari
NewsIn - 5 August 2009
Grupul austriac de petrol şi gaze naturale OMV se află în discuţii privind preluarea unei participaţii de 1,2 miliarde dolari din furnizorul turc de combustibil Petrol Ofisi. au anunţat miercuri OMV şi acţionarul majorital al Petrol, Dogan Holding, relatează Reuters.
Anunţul vine după ce OMV şi-a vândut la începutul acestui an participaţia în compania petrolieră ungară MOL, după eşecul unei tentative de preluare, strângând astfel fonduri pentru a se extinde în alte părţi ale regiunii.
Dogan deţine 54% din Petrol Ofisi, în timp ce OMV controlează 42% din compania turcă, scrie Reuters.
OMV a precizat că nu se află sub niciun fel de presiune în cadrul acestor discuţii şi negocierile s-ar putea încheia şi fără a se ajunge la un acord.
Grupul austriac de petrol şi gaze naturale OMV, acţional majoritar al Petrom, a raportat miercuri scăderea cu 84% a profitului net obţinut în primul semestru din 2009, la 185 milioane dolari, conform comunicatului emis de companie.
Profitul operaţional al OMV în primele şase luni ale anului a scăzut cu 71%, la 503 milioane euro, faţă de rezultatul din primul semestru din 2008, când grupul austriac înregistrase un profit operaţional de 1,74 miliarde euro.
OMV a înregistrat în al doilea trimestru din 2009 o scădere cu 79% a profitului net după plata intereselor minoritare, la 144 milioane euro, de la 684 milioane euro, în al doilea trimestru din 2008. În primul trimestru al anului, compania a raportat un profit de 40 milioane euro.
Profitul operaţional a scăzut de asemenea, cu 75%, la 237 milioane euro, de la 951 milioane euro, în al doilea trimestru din 2008. În primul trimestru, OMV a afişat un profit operaţional de 266 milioane euro.
Titlurile OMV s-au apreciat cu 54% de la începutul anului.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: euro
milioane
petrol
trimestru
dolari
ofisi
miliarde
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter