Guvernul a decis, de principiu, ca masa salarială să fie redusă la 6,2% din PIB, până în 2015
NewsIn - 8 August 2009
Guvernul a convenit sâmbătă, de principiu, ca masa salarială să fie redusă de la 9 la 6,2% din PIB până în 2015, iar raportul dintre salariul minim şi cel mediu pe economie să fie de 1 la 2, au declarat pentru NewsIn reprezentanţi ai Executivului
Guvernul s-a reunit sâmbătă pentru a discuta pe marginea proiectului Legii salarizării unice, şedinţă anunţată miercuri de premierul Emil Boc, care a precizat că nu a cerut FMI amânarea termenului de finalizare a actului normativ. "Am cerut expres să se menţină termenul din octombrie pentru finalizarea şi adoptarea acestei legi, nu am cerut prelungirea termenului", a declarat Boc la finalul şedinţei de miercuri a Executivului. Precizarea a venit după ce, cu o zi înainte, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, anunţase după discuţiile cu reprezentanţii FMI că Executivul a cerut Fondului permisiunea de a amâna finalizarea Legii unice a salarizării. Şi şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat miercuri că instituţia pe care o reprezintă menţine termenul până la care autorităţile române trebuie să adopte Legea unică a salarizării şi că reprezentanţii FMI au fost citaţi incorect.
În acordul cu FMI, termenul pentru finalizarea legii unice a salarizării este 31 octombrie 2009. Termenul limită pentru finalizarea legii unitare a pensiilor din sistemul public este stabilit pentru finalul acestui an.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: fmi
guvernul
Articole similare
|
|
|
 |
29 Mai 2012 |
|
| Business Review |
| Howard Johnson Grand Plaza Hotel |
 |
31 Mai 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Timisoara |
 |
7 Iunie 2012 |
|
| BIZ |
| Howard Johnson Hotel |
 |
13 Iunie 2012 - 14 Iunie 2012 |
|
| Evensys |
| JW Marriott Bucharest Grand Hotel |
 |
14 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Craiova |
 |
26 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Constanta |
|
|
mai mult ...
|
|
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter