Franks (FMI): România a înregistrat o scădere a economiei cu aproape 10% în trimestrul al doilea
NewsIn - 11 August 2009
Economia a scăzut cu aproape 10% în trimestrul II din 2009, însă punctul minim la nivel anual va fi atins în ultimul trimestru din acest an sau în primele trei luni din 2010, a spus, la The Money Channel, şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks.
Pe de altă parte, Franks a estimat că în următoarele trimestre, raportat la intervalele similare ale anului trecut, scăderea urmează să se tempereze.
"După ce al doilea trimestru arată o descreştere gravă, probabil de aproape 10%, în al treilea trimestru încă vom vedea o creştere negativă. Probabil că în trimestrul al patrulea din 2009 sau în primul trimestru din 2010 vom vedea şi o revenire a creşterii", a spus Jeffrey Franks.
FMI a revizuit prognoza pentru contracţia economiei României în acest an la 8-8,5%, de la estimarea anterioară de 4,1%, "ceea ce reprezintă o recesiune severă", a declarat luni şeful misiunii FMI.
El a precizat că scăderea economiei din primul trimestru, cu 6,2%, a fost "mai mare decât estimam, iar al doilea trimestru, la momentul în care datele vor veni, vor fi mult sub aşteptări".
Totodată, Franks consideră că, în 2010, economia României ar putea înregistra o creştere cuprinsă între 0,5% şi 1%.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: franks
doilea
trimestru
trimestrul
aproape
fmi
economiei
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter