Volksbank România a devenit participant la sistemul RoClear al Depozitarului Central
NewsIn - 17 August 2009
Volksbank România devine participant compensator la sistemul de compensare-decontare şi registru RoClear pe care îl administrează Depozitarul Central, numărul instituţiilor de credit autorizate urcând astfel la 18, a anunţat luni Depozitarul.
Pe lângă cele 18 bănci participante, la sistemul RoClear al Depozitarului sunt admise 64 de societăţi de servicii de investiţii financiare (SSIF).
Depozitarul Central al Bursei de Valori Bucureşti a decontat tranzacţii în valoare de circa 2,7 miliarde lei în primele şase luni ale acestui an, în timp ce valoarea tranzacţiilor decontate după compensare s-a cifrat la 694,2 milioane lei. Totodată, Depozitarul a gestionat peste 158,9 miliarde de instrumente financiare, în primele şase luni, având în evidenţă peste 9,44 milioane de deţinători.
Depozitarului estimează că va obţine în 2009 un profit brut de 167.785 lei, de 19 ori mai mic decât cel obţinut în 2008, rezultat care va permite, totuşi, îndeplinirea obiectivelor stabilite în planul de afaceri pentru acest an.
În prezent, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este acţionarul majoritar al Depozitarului Central, cu o deţinere de 51% din acţiuni, iar printre acţionarii mai mici se numără fondul de investiţii RAEF, care controlează 1,76% din titluri, cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) şi mai multe bănci precum BRD-SocGen, Raiffeisen Bank, Bancpost şi ATEbank.
Depozitarul Central are un capital social de 21,8 milioane lei, divizat în 217,97 milioane de acţiuni, cu valoarea nominală de 0,10 lei.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: central
roclear
sistemul
depozitarul
depozitarului
brd
bvb
sif
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter