GarantiBank a aprobat primul credit prin programul Prima Casă, în valoare de 57.000 euro
NewsIn - 25 August 2009
GarantiBank a aprobat primul credit prin programul guvernamental Prima Casă, în valoare de 57.000 euro, pe o perioadă de 30 ani, pentru achiziţionarea unui apartament de două camere într-un complex rezidenţial nou din Bucureşti, a anunţat marţi banca.
Dobânda pentru acest credit este 4,89%, iar dobânda anuală efectivă (DAE) este de 5,39%, care include şi comisionul de gestiune de 0,37% datorat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), se arată în comunicat.
Rata lunara la acest credit urmează să fie de 303 euro.
GarantiBank precizează că nu percepe comision de analiză, comision de rambursare anticipată, comision lunar de administrare sau comision de gestiune.
Creditele prin programul Prima Casă pot fi acordate în lei sau euro, pe perioade de trei până la 30 ani. Beneficiarii acestor credite pot avea vârste cuprinse între 18 şi 67 ani, iar venitul minim lunar necesar este de 650 lei sau echivalent în euro.
Banca acceptă venituri precum salariile, venituri adiţionale salariilor, chirii, drepturi de autor, contracte de management, consultanţă, agent, venituri din activităţi liberale sau dividende, iar gradul maxim de îndatorare este de 70%.
GarantiBank solicită constituirea în avans a unui depozit cu o valoare egală cu dobânda aferentă primelor trei rate pe care beneficiarul creditului le are de plătit. Codebitori pentru acest credit pot fi rude şi afini de gradul I şi II.
Plafonul acordat GarantiBank de către FNGCIMM pentru credite prin programul Prima Casă este de 3,4 milioane euro.
GarantiBank este sucursala din România a GarantiBank International NV, cu sediul la Amsterdam, deţinută în totalitate de Garanti Turcia. În România, GarantiBank are 50 de agenţii, dintre care 20 în Bucureşti.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: garantibank
valoare
euro
prima
programul
credit
imm
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter