Vânzările Mol România au scăzut cu 2,9 la sută, în primul semestru
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 28 August 2009
Volumul total de carburanţi vândut de Mol România în primul semestru din 2009 s-a diminuat cu 2,9 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, informează compania.
Această reducere s-a datorat parţial şi faptului că în primul semestru din 2008 portofoliul de produse al Mol România includea şi benzina cu plumb, aceasta fiind retrasă la 1 aprilie anul trecut. Fără această reducere a portofoliului, scăderea ar fi fost de numai 1,5 la sută.
Mol România şi-a menţinut cota de piaţă aproximativ la acelaşi nivel din primul semestru 2008, respectiv 10,6 la sută.
'Măsurile constante luate de managementul Mol pentru mărirea eficienţei activităţilor au avut ca rezultat un impact redus al crizei asupra companiei. Am reuşit să menţinem constant volumul total de carburant vândut şi să ne păstrăm aceeaşi cotă de piaţă, în condiţiile în care activităţile economice şi puterea de cumpărare s-au redus', a declarat Zsolt Szalay, preşedintele Mol România.
Pe segmentul corporate, vânzările de carburanţi au scăzut cu 14,1 la sută în semestrul 1 2009 faţă de perioada similară din 2008.
'Contextul actual şi înăsprirea condiţiilor de creditare au avut un efect semnificativ asupra companiilor care activează în domeniul construcţiilor, auto sau cel al transporturilor. Astfel, din cauza problemelor de finanţare, o parte dintre clienţii corporate au migrat către retail. Prin urmare, în primele şase luni din 2009 s-a înregistrat o scădere a cererii, în special în rândul clienţilor corporate', a adăugat Zsolt Szalay.
Performanţele înregistrate de magazinele din cadrul benzinăriilor au fost mai puţin afectate în primul semestru al acestui an, înregistrând o scădere a vânzărilor (în lei) de doar 1,5 la sută comparativ cu perioada similară din 2008.
Mol România a continuat să investească, în primele şase luni, în dezvoltarea reţelei de benzinării. Numărul acestora a crescut cu patru, ajungând astfel la 135. Concomitent a început şi implementarea noului standard vizual, până la sfârşitul anului urmând a fi finalizate zece benzinării.
De asemenea, Mol România continuă şi îmbunătăţirea serviciilor destinate clienţilor săi. Împreună cu Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) compania va lansa în perioada imediat următoare un serviciu special destinat transportatorilor. Aceştia vor avea posibilitatea să descarce prin intermediul tachostaţiilor din benzinăriile Mol datele stocate în cardurile şoferilor şi tachografele digitale din dotarea autovehiculelor.
Mol Plc este o companie multinaţională independentă, activând în domeniul petrolului şi gazelor, lider în Europa Centrală şi de Est, cu sediul central în Budapesta. Grupul Mol derulează operaţiuni în Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi statele membre CIS, având peste 33.000 de angajaţi în întreaga lume. Mol deţine cinci rafinării de mare complexitate în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia. Mol are peste 1.500 benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est. De asemenea, grupul operează o reţea de conducte de gaze naturale de înaltă presiune de peste 5.000 km în Ungaria şi este implicat şi în domeniul petrochimic. În prezent, reţeaua Mol România include 135 de benzinării.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
semestru
primul
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter