Sănătatea şi asistenţa socială au avut cele mai mari cereri de forţă de muncă în trimestrul II
NewsIn - 31 August 2009
Rata locurilor de muncă neocupate a scăzut în perioada aprilie-iunie cu 0,38 puncte procentuale faţă de trimestrul anterior, până la 0,89%, sectorul sănătăţii şi asistenţei sociale având cea mai mare cerere de forţă de muncă, a anunţat, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Faţă de acelaşi interval din 2008, rata locurilor de muncă vacante a scăzut, în trimestrul al doilea din acest an, cu 1,13 puncte procentuale, potrivit datelor Statisticii.
Cea mai mare cerere de forţă de muncă s-a înregistrat în activităţile de sănătate şi asistenţă socială, cu o rată a locurilor de muncă neocupate de 4,05%, precum şi în administraţia publică (1,89%) şi în activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice (1,20%).
În schimb, sectorul extractiv (0,09%), tranzacţiile imobiliare (0,17%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică, termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,23%) aveau cele mai puţine slujbe libere.
Angajatorii au căutat cel mai mult specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice, pe acest segment fiind disponibile 1,32% din slujbele totale. În trimestrul al doilea din 2009, firmele au mai căutat agricultori şi lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit, pentru care 1,27% din posturi nu erau ocupate.
În schimb, cea mai redusă disponibilitate a locurilor de muncă a fost înregistrată pentru membrii corpului legislativ ai executivului, înalţilor conducători ai administraţiei publice, conducătorilor şi funcţionarilor superiori din unităţile economico-sociale şi politice (0,55%), precum şi în ocupaţiile de meşteşugari şi lucrători calificaţi în meserii de tip artizanal, de reglare şi întreţinere a maşinilor şi instalaţiilor (0,63%).
Regiunea cu cea mai mare rată a locurilor de muncă vacante a fost Nord-Est (1,17%), urmată de regiunea Vest (1,05%), în timp ce în regiunile Nord-Vest (0,67%) şi de Sud-Est (0,68%) s-au înregistrat cele mai scăzute valori ale acestui indicator.
Rata locurilor de muncă vacante reprezintă raportul dintre numărul locurilor de muncă disponibile şi numărul total de locuri de muncă (ocupate şi vacante), exprimat procentual. Datele privind rata locurilor de muncă vacante au fost obţinute printr-o cercetare statistică selectivă trimestrială, având ca perioadă de referinţă luna de mijloc a trimestrului.
INS a calculat rata locurilor de muncă vacante pe un eşantion de 24.000 de companii, luând în considerare firmele cu cel puţin patru salariaţi. Unităţile din sectorul bugetar (administraţie publică, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială) au fost cuprinse exhaustiv în cercetare, potrivit INS.
Numărul locurilor de muncă vacante la sfârşitul lunii reprezintă numărul posturilor neocupate care urmează a fi ocupate imediat sau în perioada următoare şi care sunt nou create în cursul lunii de referinţă sau deja existente.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: munca
locurilor
vacante
trimestrul
asistenta
forta
sociala
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter