China intră în acţionariatul grupului ce deţine Canary Wharf, aflat în dificultate
NewsIn - 30 August 2009
Fondul suveran de investiţii chinez CIC va participa la un consorţiu care va injecta 800 milioane lire sterline (900 milioane euro) în grupul în dificultate Songbird Estates, acţionar majoritar al Canary Wharf, noul cartier de afaceri al Londrei, potrivit Financial Times.
Este vorba de prima mare investiţie a China Investment Corporation (CIC) în sectorul imobiliar britanic.
Songbird Estates, care deţine 60% din Canary Wharf, a anunţat că CIC va participa la această infuzie de capital într-un consorţiu care include şi acţionari actuali ai grupului, precum Qatar Holding, fondul suveran de investiţii din Qatar.
Fondurile injectate de consorţiu ar permite companiei Songbird Estates să ramburseze datoria de 880 milioane lire sterline către grupul bancar american Citigroup şi o va salva, astfel, de la faliment, potrivit preşedintelui grupului imobiliar britanic, David Pritchard.
În urma infuziei de capital din partea consorţiului, Qatarul va deveni cel mai mare acţionar al Songbird Estates, cu o participaţie de aproape 30%. Următorii acţionari vor fi investitorul american Simon Glick, cu 27%, CIC, cu 19%, şi Morgan Stanley, cu 10%.
Canary Wharf, situat la est de City, este un cartier ultramodern al Londrei în care sunt situate birourile marilor bănci internaţionale şi ale marilor grupuri de presă.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: wharf
canary
grupului
euro
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter