Finlanda a avut o recesiune record pentru zona euro în trimestrul al doilea
NewsIn - 8 Septembrie 2009
Economia finlandeză s-a comprimat cu 2,6% în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni din 2009, ducând recesiunea la un nivel anual de 9,4%, cel mai ridicat din zona euro, relatează AFP.
Recesiunea, mai puternică decât se estima anterior, s-a atenuat uşor comparativ cu cea din primul trimestru, când produsul intern brut (PIB) a scăzut cu 3% faţă de trimestrul precedent, potrivit statisticilor revizuite în scădere publicare marţi de biroul naţional de statistică.
Scăderea anuală a produsul intern brut, de 9,4% în al doilea trimestru, este cea mai puternică din zona euro, cu excepţia Irlandei, unde statisticile nu au fost încă publicate, în contextul în care Franţa şi Germania au ieşit deja din recesiune.
Potrivit unui sondaj citat de cotidianul economic Kauppalehti, economiştii mizau pe o recesiune de 7,3% în termeni anuali.
În prezent, în Uniunea Europană, numai ţările baltice se confruntă cu situaţii economice mai dificile decât Finlanda, ce a înregistrat, de asemenea, rezultate mai slabe decât Suedia (-6,2% anual)
Economia finlandeză, care depinde în mare parte de exporturi, a fost grav afectată de criza mondială, în contextul în care cererea pentru principalele produse - telefoanele mobile, hârtia şi lemnul - a scăzut, provocând numeroase disponibilizări.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: doilea
trimestrul
euro
recesiune
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter