Deficitul bugetar este estimat la 4,4 la sută din PIB, la opt luni din 2009
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 16 Septembrie 2009
Deficitul bugetului general consolidat după primele opt luni ale anului în curs este estimat la 4,4 la sută din Produsul Intern Brut /PIB/, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Gheorghe Gherghina.
Marţi seară, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a furnizat informaţiile privind deficitul bugetar, cu ocazia asumării răspunderii guvernamentale pe lelea unică de salarizare, care a fost prezentată în Parlament de premierul Emil Boc.
Pogea a spus că, după primele opt luni din 2009, deficitul bugetar este estimat la 4,4 la sută din PIB
Pe primele şapte luni din 2009, execuţia bugetului general consolidat a înregistrat un deficit de 17,58 miliarde lei, reprezentând 3,31 la sută din PIB, conform datelor MFP.
La 31 iulie 2009, veniturile bugetului general consolidat au fost în sumă de 92,2 miliarde lei, înregistrând, comparativ cu realizările perioadei corespondente din anul precedent, o scădere de 6,9 procente. Cheltuielile bugetului general consolidat pe primele şapte luni din 2009 au fost în sumă de 109,8 miliarde lei, înregistrând o creştere de 7,4 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Pe 29 august, Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară din anul 2009, cu un deficit al bugetului general consolidat de 7,3 la sută din produsul intern brut /PIB/, faţă de 4,6 la sută anterior. Rectificarea bugetară este fundamentată pe o scădere a economiei de 8,46 la sută în 2009, un PIB de 497,3 miliarde lei şi o rată a inflaţiei de 4,3 la sută.
Din cauza cadrului macroeconomic nefavorabil, deficitul bugetar a fost majorat de 24,3 miliarde lei iniţial la 35,6 miliarde lei. Veniturile bugetare în 2009 sunt preconizate la 157,2 miliarde lei sau 31,6 la sută din PIB, iar cheltuielile bugetare la 193,7 miliarde lei sau 38,9 la sută din PIB.
Marţi seară, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a furnizat informaţiile privind deficitul bugetar, cu ocazia asumării răspunderii guvernamentale pe lelea unică de salarizare. Pogea a spus că după primele opt luni, deficitul bugetar este estimat la 4,4 la sută din PIB.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: deficitul
consolidat
miliarde
primele
general
bugetar
estimat
bugetului
mfp
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter