Barometrul Verde: Problemele de mediu, temă de interes pentru majoritatea românilor
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 18 Septembrie 2009
Peste jumătate dintre români (53 la sută) se declară susţinători fervenţi ai protecţiei mediului, în timp ce alte 28 la sută se încadrează în categoria 'eco-neutrii', relevă un Barometru Verde, studiu ce analizează opinia cetăţenilor din oraşele României, pus la dispoziţia Agerpres, în exclusivitate, de Fundaţia TERRA Mileniul III.
Potrivit sursei citate, un procent de 11 la sută dintre repondenţi s-au încadrat la categoria 'eco-promotori' ai mediului, iar 8 la sută sunt indiferenţi în privinţa acestui capitol.
Marea majoritate a populaţiei urbane are o serie de comportamente care protejează mediul, cei mai mulţi 'eco-suporteri' şi promotori ai fenomenului fiind din Transilvania şi din Banat, în timp ce 'eco-indiferenţii' şi 'eco-neutrii' locuiesc în Dobrogea şi Bucureşti.
Din punctul de vedere al cunoştinţelor despre mediu, Barometrul Verde arată că 5 la sută dintre cei chestionaţi sunt premianţi la mediu, cu note de 9 şi 10, însă marea masă (68 la sută) sunt absolvenţi cu nota medie de 6,5 pe probleme de mediu, şi de 5,3 în ceea ce priveşte legislaţia şi instituţiile responsabile.
De asemenea, 15 la sută dintre a cei intervievaţi sunt de nota 4,8 pe probleme de mediu şi 2,1 pe probleme de legislaţie şi instituţii, iar 12 la sută au rămas corigenţi, cu calificative cuprinse între 1 şi 2. Între aceştia din urmă, bărbaţii sunt în top, în timp ce un procent semnificativ aparţine femeilor cu vârste de peste 65 de ani.
În ceea ce priveşte sursele de informare despre mediu şi protecţia acestuia, televizorul este preferat în proporţie covârşitoare (78 la sută), presa scrisă ocupând locul secund alături de Internet, cu un impact asupra a 22 la sută, respectiv 15 la sută din populaţie, faţă de 43 şi 24 la sută - media europeană.
Pe segmentul energiilor regenerabile, studiul prezentat de TERRA Mileniul III arată că 57 la sută dintre români se declară în favoarea acestora, în timp ce 24 la sută optează pentru energie regenerabilă şi nucleară.
Circa 77 la sută dintre participanţii la cercetarea Barometrul Verde au răspuns că dintre energiile regenerabile, cea solară este preferată, iar 67 la sută ar opta pentru hidroenergie. În clasament urmează energia eoliană (65 la sută) şi cea pe bază de biomasă (53 la sută).
La polul opus, repondenţii au postat energia nucleară, pe care o consideră una periculoasă şi asociată cu o ameninţare la adresa calităţii vieţii.
Barometrul Verde reprezintă o cercetare şi analiză a opiniei publice din oraşele României privind protecţia mediului, realizată de Fundaţia TERRA Mileniul III.
Prima astfel de cercetare a fost publicată în anul 2008, fiind distribuită instituţiilor cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului şi ONG-urilor de mediu.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: mediu
verde
barometrul
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter