Groupama Asigurări vrea să controleze un sfert din piaţa de asigurări generale în patru ani
NewsIn - 28 Septembrie 2009
Groupama Asigurări vrea să ajungă la o cotă de piaţă de 25% pe segmentul asigurărilor generale (cu excepţia asigurărilor auto) în următorii patru ani şi să-şi dubleze cota de piaţă pe segmentul asigurărilor de viaţă, până la 20%, au anunţat luni reprezentanţii companiei.
Compania vrea să-şi consolideze în următorii patru ani cota de piaţă de 15% pe segmentul asigurărilor auto.
"Groupama Asigurări are ca obiective cîştigarea de noi clienţi prin dezvoltarea pieţei de asigurări de locuinţe, în condiţiile în care numai 8% din locuinţe sunt asigurate", au declarat reprezentanţii companiei cu ocazia lansării brandului Groupama Asigurări.
Noua companie Groupama Asigurări, creată prin fuziunea dintre Asiban şi BT Asigurări, a obţinut autorizaţia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) în iunie şi a fost înregistrată la Registrul Comerţului la 1 august. OTP Garancia va fi integrată la sfârşitul lui 2009.
"Noile contracte sunt subscrise de către Groupama Asigurări, toate contractele existente vor păstra aceiaşi termeni şi aceleaşi condiţii, iar răspunderile vor fi preluate integral de noua companie", au mai spus reprezentanţii companiei.
Groupama Asigurări are 300 de agenţii şi puncte de vânzare.
Grupul francez de asigurări Groupama, care controlează companiile Asiban, BT Asigurări şi OTP Garancia, a înregistrat în primul semestru o scădere cu 11,9% a veniturilor din România, la 104 milioane euro, mai ales pe fondul reducerii puternice a afacerilor pe segmentul de asiguări de viaţă şi sănătate.
Groupama a plătit acţionarilor 350 milioane euro pentru al treilea asigurator de pe piaţa românească, Asiban, după ce preluase, anterior, BT Asigurări de la fostul proprietar, Banca Transilvania, pentru circa 100 milioane euro.
Anul trecut, Groupama s-a înţeles cu banca ungară OTP pentru preluarea diviziei OTP Garancia, în tranzacţie fiind incluse şi subsidiarele acesteia din Bulgaria, România şi Slovacia.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: asigurari
groupama
asigurarilor
patru
piata
euro
otp
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter