Aeroportul Otopeni va aproba luni crearea Companiei Aeroporturi Bucureşti
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 28 Septembrie 2009
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Aeroportului Henri Coandă - Otopeni va aproba luni fuziunea Aeroporturilor Otopeni şi Băneasa, potrivit informaţiilor remise Agerpres de reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).
Fuziunea a fost deja aprobată în AGA de la Aeroportul Băneasa. În urma fuziunii va lua naştere Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti /CNAB/, instituţie ce îşi va asigura sursele de finanţare din venituri proprii, sume alocate de la bugetul de stat, credite bancare, credite externe contractate sau garantate de stat, acordate cu respectarea regulamentelor comunitare privind concurenţa, fonduri externe nerambursabile, acordate în condiţiile legii, precum şi forme legale de participare a capitalului privat şi alte surse legal constituite.
Sediul central al companiei va fi în Otopeni, iar capitalul social iniţial va fi de 143,7 milioane lei.
La ora actuală, cele două aeroporturi sunt controlate în proporţie de 80 la sută de MTI, restul de 20 de procente fiind deţinute de Fondul Proprietatea.
Potrivit proiectului de fuziune, decizia este argumentată prin reducerea costurilor globale de exploatare, posibilitatea unui management şi a unei operări comune a aeroporturilor ce deservesc aceeaşi zonă.
Totodată, se are în vedere elaborarea unei strategii unitare de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii aeroportuare, dar şi întocmirea unui pachet de acţiuni atractiv în vederea unei eventuale privatizări.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: aeroporturi
otopeni
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter