BMFMS: Rulaj de peste nouă milioane euro pe derivatele EURO/RON, în septembrie
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 30 Septembrie 2009
Participanţii la bursa derivatelor de la Sibiu au încheiat, miercuri, 9.650 de contracte (9.512 futures şi 138 de opţiuni) din 1.440 tranzacţii, cu o valoare de 13,3 milioane lei, informează un comunicat la Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu.
Pe total, cea de-a noua lună a anului s-a remarcat printr-un nivel de lichiditate destul de bun prin cele 227.382 de contracte încheiate (221.655 futures şi 5.227 opţiuni).
Raportat la preţuri, luna august a fost una a aprecierilor pentru derivatele pe acţiuni în timp ce preţurile futures ale monedei unice au închis la valori apropiate de cele de la finalul lui august. Creşterile au continuat direcţia din lunile precedente astfel că cel de-al treilea trimestru a fost unul favorabil deţinătorilor de poziţii pe cumpărare.
Luna noiembrie a mai atras atenţia prin finalizarea scadenţei septembrie, după închiderea acesteia, evoluţia numărului de poziţii futures fiind una ascendentă, datorită acumulărilor pe scadenţa decembrie.
În clasamentul de lichiditate al lunii, s-au impus derivatele SIF 5, cu aproape 208.919 contracte, urmate de perechea EURO/RON, cu 9.168 de contracte, prin care a fost transferat echivalentul a 9,16 milioane de euro, pe locul trei clasându-se DESIF 2, cu 2.066 de contracte.
Dacă DESIF 5 este simbolul abonat permanent la prima poziţie, fapt care a devenit o obişnuinţă, se remarcă locul secund deţinut de perechea EURO/RON pentru a doua lună consecutiv, cu un volum de aproape trei ori mai mare faţă de luna precedentă.
'Evoluţia cotaţiilor futures ale monedei unice în raport cu leul a fost una favorabilă speculatorilor intra-day, care au exploatat fluctuaţiile zilnice ale cursului de schimb', a apreciat un broker.
De un interes în creştere s-a bucurat şi segmentul petrolier, unde s-au remarcat derivatele pe acţiunile 'Petrom', cu 643 de contracte, dar şi segmentul bancar, unde s-a observat o tendinţă de revenire în prim plan a DETLV, cu aproape 500 contracte, o activitate în creştere fiind consemnată şi pe DEBRD, simbol care a fost preferat pentru 253 de contracte.
Pe lângă atractivitatea pieţei futures, s-a observat şi menţinerea rulajului bun din piaţa opţiunilor.
Revenind la ultima şedinţă a lunii, capul de afiş a fost deţinut de simbolul DESIF 5, cu aproape 9.000 de contracte.
Pentru decembrie, DESIF 5 au evoluat pe un culoar de preţ între 1,264 şi 1,315 lei, închiderea găsind-le la un preţ de 1,267 lei, în scădere cu 2,3 bani.
Pentru martie 2010, DESIF 5 au fost cotate la 1,325 lei, în minus cu 2,51 bani.
Pe locul doi în topul şedinţei s-au clasat derivatele EURO/RON, cu 347 de contracte. Pentru decembrie, tranzacţiile au fost încheiate la valori între 4,3001 şi 4,328 lei, cotaţia de la închidere cifrându-se la 4,32 lei, în creştere cu 1,9 bani.
Locul trei a revenit segmentului bancar, unde DETLV au fost preferate pentru 135 de contracte, încheiate pe scadenţa decembrie, cotaţia de 1,56 lei ilustrând o scădere de 2,99 bani.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
contracte
desif
derivatele
futures
milioane
sif
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter