ANALIZĂ- Băncile pot susţine rulajele cu titluri de stat la BVB, dar fondurile preferă interbancarul
NewsIn - 15 Octombrie 2009
Interesul pentru titlurile de stat ar putea migra într-o mai mare măsură pe Bursa de Valori Bucureşti, în contextul în care băncile au devenit mult mai active pe piaţa de capital, dar fondurile de pensii şi cele de investiţii preferă în continuare piaţa interbancară sau plasamentele în depozite.
"Este posibil ca, odată cu intrarea băncilor mult mai activ pe piaţa de capital prin Bursa de Valori Bucureşti, să se fi deschis noi porţi vizavi de tranzacţionarea titlurilor de stat. Sperăm ca o parte din interesul pentru titlurile de stat de pe piaţa interbancară să migreze şi pe Bursă, iar volumele din ultima perioadă s-ar putea să confirme acest lucru", a declarat, pentru NewsIn, Bogdan Tudosie, senior trader în cadrul departamentului pieţe de capital la OTP Bank.
În ultima perioadă, valoarea tranzacţiilor cu obligaţiunile de stat listate la Bursa de Valori Bucureşti a sporit considerabil, iar în şedinţa de luni a fost înregistrat un record în ceea ce priveşte rulajul cu titluri de stat, de când au ajuns la cota Bursei, de 196,76 milioane lei. Lichiditatea record de luni a fost obţinută prin mai multe schimburi negociate (deal), cu pachete de dimensiuni mari, ceea ce a apropiat rulajul acestei pieţe de cel al sectorului de acţiuni de la BVB. De la începutul acestei luni, tranzacţiile cu acţiuni de la Bursă au însumat 245,48 milioane lei, iar cele cu titluri de stat s-au ridicat la 234 milioane lei.
În schimb, în luna precedentă (septembrie), rulajul cu acţiuni la BVB s-a cifrat la 649,11 milioane lei, în timp ce tranzacţiile cu obligaţiunile de stat s-au ridicat la 186,92 milioane lei, ceea ce reprezintă un nivel considerabil, chiar dacă este de trei ori mai mic decât cel din sectorul acţiunilor.
"Cred că sunt mai mulţi factori care au dus la interesul din ultima perioadă pentru titlurile de stat la Bursă. Pe de-o parte piaţa titlurilor de stat la Bursă a demarat anul trecut şi era normal să treacă o perioadă de maturizare până să vedem un interes pentru aceste instrumente. În al doilea rând, după cum spune teoria, când piaţa de acţiuni merge mai prost investitorii se refugiază pe piaţa instrumentelor cu venit fix", explică Razvan Paşol, preşedintele casei de brokeraj Intercapital Invest.
El adaugă că un alt factor important în creşterea rulajelor cu titluri de stat la BVB ţine de gestiunea intermediarilor care aparţin de grupuri bancare. "Băncile sunt active, de obicei, pe piaţa interbancară, dar probabil pe parcursul gestiunii activităţii se hotărăsc să facă unele tranzacţii şi la Bursă", concluzionează Paşol.
Pe de altă parte, băncile sunt foarte active pe piaţa interbancară, unde datorită tendinţei de relaxare a politicii monetare există un interes foarte mare pentru achiziţia de instumente financiare cu venit fix cu maturităţi mari (3-5 ani).
"În piaţa secundară, interbancară, observăm de asemenea un interes sporit. În general, în ţările considerate emergente, cum este cazul României, datorită randamentelor ridicate şi datorită faptului că relaxarea politicii monetare continuă, interesul pentru astfel de instrumente este ridicat", a declarat, pentru NewsIn, analistul ING Bank, Vlad Muscalu.
ING estimează că rata dobânzii de politcă monetară va continua să scadă şi se aşteaptă să ajungă la jumătatea anului viitor la un nivel de 6,75%.
"Interesul pentru titluri de stat nu a crescut brusc, ci s-a mutat într-o oarecare proporţie şi pe Bursă, întrucât interes pentru aceste instrumente cu venit fix, mai ales la randamentele din prezent, exista, doar că majoritatea tranzacţiilor se făceau interbancar", menţionează şi Bogdan Tudosie, traderul OTP Bank.
Fondurile de pensii şi cele mutuale nu găsesc încă atractivă piaţa titlurilor de stat de la BVB
În ceea ce priveşte alţi jucători cu resurse financiare mari, care ar putea opera pe această piaţă de la BVB, adică fondurile de pensii şi cele mutuale, interesul este încă mic, preferând să evite Bursa din cauza riscurilor de a nu găsi contraparte.
"Allianz Ţiriac nu consideră că Bursa este cea mai bună variantă de tranzacţionare în ceea ce priveşte titlurile de stat, pentru că nu putem fi niciodată siguri că obţinem volumul pe care dorim să îl cumpărăm", spune directorul de investiţii al administratorului de pensii Allianz-Ţiriac, Dorin Boboc.
Astfel, dacă un fond de pensii ar vrea să cumpere titluri de 10 milioane de lei şi pune un ordin pe Bursă, el riscă ca la sfârşitul zilei să fi cumpărat doar de 100.000 lei, ceea ce reprezintă un dezavantaj, deoarece fondul suportă costurile de tranzacţionare, dar nu a reuşit să îşi acopere nevoia investiţională.
"Din experienţa din afara României, în ceea ce priveşte instumentele de tip obligaţiune, fie de stat, fie corporative, Bursa este mai degrabă pentru investitorii mici, pentru retail, adică investitori individuali care vor să aibă acces la acest fel de instrumente de 100.000 - 200.000 lei. Investitorii mari, pe de altă parte, se folosesc de piaţa interbancară pentru că acolo găsesc volumele de care au nevoie şi nu sunt nevoiţi să deconteze tranzacţii mici. Mai mult, au flexibilitatea de a căuta o ofertă pe care să o execute, fără să stea să aştepte", eplică Dorin Boboc.
Pe de altă parte, unul dintre administratorii de fonduri mutuale de pe piaţa românească spune că deocamdată este mai profitabil să ţină banii în depozite bancare, unde poate obţine randamente mai mari decât la titlurile de stat.
"Am preferat să mergem cu plasamente în depozite pe maturităţi mai mari, de până la 1 an. Titlurile de stat au un avantaj mare pentru că au maturităţi de 3-5 ani, dar dezavantajul este că au impact pe termen scurt asupra randamentului, deoarece trebuie să găsim un echilibru între maturitatea plasamentului şi randamentul pe care îl oferim investitorilor", a declarat, pentru NewsIn, Radu Hanga, directorul general al BT Asset Management.
El menţionează că titluri de stat pot fi achiziţionate în prezent la randamente între 9 şi 10%, iar după aplicarea costului de administrare randamentul pe care îl obţine clientul scade sub 9%. Pe de altă parte, depozitele la un an pot fi constituite la randamentre de 10-11%.
"În piaţa secundară, nu se pune neapărat problema costului tranzacţiei, ci de randamentul pe care ţi-l dă banca, pentru că de regulă faci deal-ul cu o bancă. Ea vinde pentru că cineva vrea să cumpere şi de aceea ea face preţurile. În schimb, dacă cumperi de pe piaţa primară randamentul este cel pe care îl plăteşte ministerul Finanţelor, iar comisioanele nu sunt semnificative", adaugă Hanga, explicând astfel că o eventuală decizie de a cumpăra titluri de stat de la Bursă nu ia în calcul costurile, ci randamentul la care poate fi perfectată tranzacţia.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: interbancara
pensii
parte
milioane
randamentul
bancile
piata
bvb
titluri
bursa
fondurile
titlurile
interesul
otp
ing
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter