EDP Renováveis va inaugura anul viitor la Medgidia un parc eolian de 90MW,investiţie de 100 mil euro
NewsIn - 19 Octombrie 2009
Compania portugheză EDP Renováveis va inaugura la mijlocul anului viitor un parc eolian cu o putere instalată de 90MW, la Medgidia, investiţie ce s-ar putea ridica la peste 100 milioane euro, a declarat luni directorul general al firmei de consultanţă Wind Expert, Andreea Vatra.
Parcul va deveni funcţional la mijlocul anului viitor. Va cuprinde 30 de turbine achiziţionate de la compania daneză Vestas. Construcţia parcului eolian a început în iulie, acest an. Au deja fundaţia făcută, iar turbinele sunt depozitate în ţară şi în afara ţării", a declarat Andreea Vatra.
De asemenea, EDP Renováveis mai are în construcţie un parc eolian de 138MW, în zona Cernavodă, precum şi alte proiecte din surse eoliene de circa 500MW, tot în zona Dobrogei, în stadii mai puţin avansate şi care vor fi funcţionale în următorii trei ani.
În prezent, costurile pentru construcţia unui MW din surse eoliene se ridică la 1,3-1,5 milioane euro.
"Au mai existat şi alţi investitori care s-au arătat interesaţi de astfel de proiecte, dar care au renunţat din cauza legislaţiei din România şi a sistemului de certificate verzi. De aceea, se pot pierde investiţii de aproape un miliard euro, locuri de muncă şi infrastructură, din cauza legislaţiei", a precizat directorul general al Wind Expert.
Totodată, Andreea Vatra a menţionat faptul că există şi un proiect de construcţie a unor parcuri eoliene pe Marea Neagră, de peste 300MW, care sunt în fază de studii.
Acţionarul majoritar al EDP Renováveis este Grupul portughez EDP. Grupul EDP se ocupă cu producţia, distribuţia şi furnizarea energiei electrice şi a gazelor naturale în Portugalia şi Spania.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: euro
eolian
viitor
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter