Raiffeisen Confort prelungeşte perioada în care investitorii pot beneficia de protecţia capitalului
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 26 Octombrie 2009
Administratorul fondului Raiffeisen Confort prelungeşte cu o săptămână, respectiv până la sfârşitul lunii octombrie, perioada în care investitorii pot beneficia de protecţia capitalului, ca urmare a interesului manifestat faţă de fond.
Potrivit unui comunicat al Raiffeisen Confort, în contextul încheierii în luna septembrie a primei perioade investiţionale de doi ani şi deschiderii uneia noi în octombrie, fondul a atras în şase săptămâni peste 800 de investitori, cu subscrieri de peste 12,5 milioane de lei. Fondul Raiffeisen Confort va oferi protecţia capitalului în următorul interval de doi ani, se menţionează în comunicat.
Produsul este accesat de clienţii care pot aloca o parte din resurse pe termen mediu, în vederea obţinerii unor randamente superioare, ţinând seama de perspectiva pozitivă a pieţei de capital.
'Interesul investitorilor pentru fondul Raiffeisen Confort reflectă faptul că cea mai bună modalitate de a oferi clienţilor de retail acces la potenţialul de creştere al pieţei de capital este un produs cu capital protejat. Apetitul la risc este încă redus în România şi amplificat de corecţiile înregistrate de piaţă în 2008 şi de actuala conjunctură economică şi politică pe care o traversează ţara noastră. Această stare de fapt întăreşte interesul pentru protecţia capitalului. Încurajaţi de interesul investitorilor, am decis să păstrăm în integralitate pentru încă o săptămână plasamentele monetare ale fondului, astfel încât mai mulţi investitori să se poată bucura peste doi ani de protecţia sumelor investite', a declarat preşedintele Raiffeisen Asset Management, Mihail Ion.
Alături de perspectiva creşterii, ce poate fi similară unui fond diversificat pe o piaţă de acţiuni în ascensiune şi protecţia capitalului pe o piaţă în scădere, Raiffeisen Confort are şi avantajul posibilităţii retragerii în orice moment, fiind un fond deschis. De asemenea, o altă caracteristică importantă este posibilitatea orientării plasamentelor şi pe pieţele străine, în cazul în care piaţa de capital locală ar fi influenţată negativ de contextul politic sau economic. Raiffeisen Asset Management a alocat încă de acum trei ani o parte din investiţii pe pieţe străine de capital, prin intermediul fondurilor Raiffeisen Benefit şi Raiffeisen Prosper, ambele fonduri numărându-se printre performerii industriei în categoriile lor de fonduri, în intervalul menţionat. Fondul este de asemenea oferit şi într-un pachet de produse lansat împreună cu Raiffeisen Bank, constând în deţineri în fond şi depozite cu dobândă majorată.
Strategia pentru protecţia capitalului folosită de Raiffeisen Confort este utilizată de marile societăţi de administrare a investiţiilor la nivel internaţional, dar şi în cadrul Grupului Raiffeisen, în ţări precum Austria sau Slovacia.
Cei mai mulţi dintre investitorii Raiffeisen Confort au o abordare de portofoliu şi deţin, de asemenea, plasamente şi pe termen scurt în instrumente cu risc redus. Au în general potenţial financiar peste medie sau ridicat, locuiesc în oraşele mari, iar vârsta medie este de aproximativ 46 de ani, foarte apropiată de media investitorilor în Raiffeisen Monetar. O buna parte dintre aceştia au diversificat deja economiile personale prin intermediul fondului Raiffeisen Monetar.
Industria fondurilor de investiţii s-a dezvoltat puternic în 2009 pe seama fondurilor care investesc exclusiv în instrumente purtătoare de dobândă. Dintre toate celelalte categorii de fonduri, Raiffeisen Confort se detaşează prin atractivitate pentru investitorii de retail în 2009, atât din perspectiva sumelor investite, cât şi a numărului de investitori.
Conform European Fund and Asset Management Association există în continuare potenţialul creşterii cotaţiilor acţiunilor, stimulată de îmbunătăţirea aşteptărilor privind creşterea economică globală, cuplată cu nivelurile istorice foarte joase ale dobânzilor la depozite. Dobânzile joase la nivel internaţional, alături de creşterea economisirii, vor stimula investiţiile în fondurile de investiţii şi piaţa de capital.
SAI Raiffeisen Asset Management este a doua societate de administrare a investiţiilor din România, după total active, cu o cotă de piaţă de peste 23 la sută, la 30 septembrie 2009, având în prezent active în administrare de 692 milioane lei.
SAI Raiffeisen Asset Management este prima societate de administrare din România, care a direcţionat o parte dintre plasamentele de acţiuni către pieţele externe, a lansat primul fond de investiţii ce urmăreşte protecţia capitalului, este prima societate de administrare a investiţiilor care administrează fonduri de pensii facultative şi prima societate de administrare care a lansat un fond cu plasamente valutare.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: raiffeisen
asset
management
administrare
piata
capitalului
confort
investitorii
protectia
capital
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter