Nuclearelectrica organizează o licitaţie de peste 19 milioane lei pentru servicii IT
NewsIn - 30 Octombrie 2009
Compania Nuclearelectrica organizează o licitaţie deschisă de peste 19 milioane lei, în data de 15 decembrie, pentru servicii complete de întreţinere şi reparaţii tehnică de calcul, suport tehnic IT şi imprimare, se arată într-un anunţ postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Conform anunţului, contractul se va derula pe o perioadă de 48 de luni de la data atribuirii.
Pentru participarea la licitaţie ofertanţii trebuie să depună o garanţie de participare de 50.000 lei şi o garanţie de bună execuţie de 5% din valoarea contractului, fără TVA.
Din punct de vedere al capacităţii economice şi financiare, ofertanţii trebuie să facă dovada unei cifre medii anuale de cel puţin 12 milioane lei. De asemenea, ofertanţii care se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii conform OG 27/2006 şi Legii 346/2004 beneficiază de o reducere cu 50% a valorii cifrei de afaceri.
Potrivit anunţului, Nuclearelectrica va contracta o companie pentru prestarea de servicii informatice şi servicii conexe pentru unitatea de la Cernavodă.
Termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 15 decembrie, ora 10.30, deschiderea ofertelor urmând să se facă în aceeaşi zi, la ora 11.00.
Criteriul de atribuire este dat oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: servicii
nuclearelectrica
milioane
licitatie
tva
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter