AVAS: Contractul de privatizare încheiat cu Ford este public
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 5 Noiembrie 2009
Contractul de privatizare pentru SC Automobile Craiova SA, încheiat între Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Ford Motor Company - Frankfurt, a fost făcut public, precizează AVAS, ca răspuns la acuzaţiile Societăţii Academice Române, care a intentat un proces AVAS pentru nedivulgarea unor informaţii de interes public.
Potrivit AVAS, în data de 12 septembrie 2007, după semnarea contractului, acesta a fost făcut public pe site-ul propriu (www.avas.gov.ro) la secţiunea 'Contracte publice' (link: http://www.avas.gov.ro/index.php?lang=ro&id=4608). Pe site poate fi consultat atât conţinutul contractului, cât şi cel al anexelor acestuia.
AVAS precizează că Societatea Academică din România a solicitat copii după Dosarul de prezentare întocmit pentru privatizarea SC Automobile Craiova SA, după Raportul de evaluare şi prospectul de ofertă publică, însă acestea sunt documente ce nu se regăsesc în lista documentelor de interes public gestionate de AVAS aprobată prin Hotărârea nr. 27 a Colegiului Director din data de 3 iulie 2007 şi, prin urmare, nu poate fi pus la dispoziţia terţilor.
Dosarul de prezentare pe care instituţia îl întocmeşte pentru fiecare proces de privatizare al unei societăţi este un document care a putut fi achiziţionat de către investitori contra cost şi doar în urma semnării unui Acord de confidenţialitate pentru protecţia datelor incluse în acest document.
Prin comunicarea acestor informaţii AVAS poate aduce atingere legislaţiei din domeniul dreptului de proprietate intelectuală şi industrială, putând prejudicia interesele societăţii comerciale beneficiare, cu efecte negative asupra mediului concurenţial.
Unele informaţii cuprinse în aceste documente intră sub incidenţa secretului comercial şi de afaceri, ele fiind destinate exclusiv părţilor din procesul de privatizare.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: public
privatizare
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter