Summit Economic Forum 2009, la Bucureşti
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 5 Noiembrie 2009
Conferinţa Summit Economic Forum (SEF) 2009, la care vor participa peste 1.500 de specialişti în domeniul energetic, se va desfăşura, la Bucureşti, în 12 noiembrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.
SEF uprinde nouă sesiuni de lucru pe teme privind securitatea energetică, eficienta energetică şi schimbări climatice, programele de finanţare internaţională, promovarea avantajelor României, întreprinderile mici şi mijlocii şi competitivitatea în industrie, comerţ, situaţia financiară globală.
La eveniment vor participa secretarul de stat în Ministerul Economiei, Tudor Şerban, reprezentanţi ai Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica, ENEL şi GDF Suez. Se va discuta despre importanţa diversificării surselor şi a rutelor de aprovizionare cu hidrocarburi, utilizarea eficientă a resurselor mai ales în zona Central Europeană, dar şi proiectele energetice regionale.
Ambasadorul Hido Biscevic, Secretarul General al Regional Cooperation Council va discuta rolul cooperării energetice în Sud-Estul Europei asupra dezvoltării economice, iar Michael Green, reprezentant al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va analiza rolul organizaţiei în ceea ce priveşte proiectele de furnizare a energiei în regiune.
SEF va fi urmat de importante evenimente politice, precum Întâlnirea la Nivel Inalt a Celor 18 Şefi Guvernamentali din ţările membre ICE/CEI în 13 noiembrie. De asemenea, SEF 2009 este precedat de Masa Rotundă a Miniştrilor Sectoarelor Economice din cele 18 ţări membre ICE, în 11 noiembrie. La evenimente au fost oficiali guvernamentali din ţările ICE, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai instituţiilor financiare internaţionale - Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi ai organizaţiilor internaţionale - Organizaţia de Cooperare Economică şi Dezvoltare, Organizaţia Mondială a Comerţului, Comisia Europeană.
Evenimentul este organizat de Ministerul Economiei, Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comertului şi Mediului de Afaceri si Iniţiativa Central Europeană.
Iniţiativa Central Europeană (Central European Initiative - CEI) cuprinde 18 State Membre. Teritoriul astfel alcătuit însumează 2,4 milioane kilometri pătraţi cu o populaţie de aproximativ 260 milioane locuitori. Scopul principal al Iniţiativei a fost să ajute ţările din Centrul şi Estul Europei aflate în tranziţie la integrarea finală în structurile UE.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: europeana
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter