Activele băncilor din România au scăzut cu 3% în trimestrele II şi III, la 322,47 miliarde lei
NewsIn - 10 Noiembrie 2009
Activele băncilor din România au scăzut cu 3% în intervalul martie-septembrie 2009, până la 322,47 miliarde lei (76,8 miliarde euro), arată datele băncii centrale, care indică însă o creştere cu 2,5% faţă de finalul anului trecut.
Astfel, volumul activelor din sistemul bancar (incluzând sucursalele băncilor străine) se plasau în martie la un vârf de 332,34 miliarde lei(78,48 miliarde euro), iar la sfârşitul anului trecut la 314,44 miliarde lei (78,9 miliarde euro).
Totodată, profitul băncilor din România a fost în primele nouă luni din acest an de 680 milioane lei, în scădere de circa 5 ori faţă de nivelul de 3,6 miliarde lei din intervalul similar al anului trecut.
Indicatorul de solvabilitate a băncilor a crescut la 13,73% la finalul lui septembrie, de la 13,16% la finalul lui martie. La finalul anului trecut, indicatorul se plasa la 13,76%, în condiţiile în care BNR solicită un nivel minim de 8% şi a recomandat băncilor un nivel de cel puţin 10%.
Efectul de pârghie, ce reprezintă raportul dintre fondurile proprii de nivel 1 şi totalul activelor la valoare medie, a urcat la 7,04% la finalul lui septembrie, de la 6,92% la jumătatea acestui an, dar în scădere faţă de finalul lui 2008, când raportul era de 8,13%.
Indicatorul de solvabilitate şi efectul de pârghie cuprind numai băncile comerciale şi Creditcoop, fără cele 10 sucursale ale băncilor străine, deoarece acestea nu raportează către BNR solvabilitatea şi fondurile proprii.
Creditele restante şi cele îndoielnice au ajuns să reprezinte 1,23% din totalul creditelor la septembrie, de la 1,03% la jumătate de an, 0,66% la finalul primului trimestru, respectiv 0,32% la sfârşitul lui 2008.
Creditele acordate de bănci clientelei (în valoare brută) au continuat să depăşească depozitele atrase de la aceasta, dar într-un ritm mai scăzut, respectiv cu 17,55%, faţă de 19,23% la final de iunie, 24,69% la sfârşitul lui martie şi 22,03% la finalul lui 2008, potrivit datelor BNR.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: bancilor
miliarde
finalul
scazut
romania
bnr
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter