Banca Comercială Feroviară a fost lansată pe piaţa românească
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 12 Noiembrie 2009
Banca Comercială Feroviară a fost lansată. joi, pe piaţa românească şi estimează că pierderile din anul 2009 vor fi de circa două milioane lei, urmând ca din al treilea an de funcţionare să obţină profit.
'Banca Comercială Feroviară va obţine profit în al treilea an de funcţionare după ce în primul an pierderile vor fi mai mici cu trei milioane de lei, în condiţiile în care planul băncii prevedea pierderi de 5,4 milioane de lei pentru 2009. Banca va obţine profit în al treilea an de funcţionare, dar acesta nu va fi unul foarte mare', a declarat joi, la lansare, directorul general al BCF şi preşedintele Consiliului de Administraţie, Petre Tulin.
De asemenea, directorul general al băncii a afirmat că estimează să atragă resurse din depozite în valoare de 100 milioane euro.
'Condiţiile pieţei ne ajută şi deşi este o perioadă de criză există efecte pozitive. Sperăm să atragem resurse de 100 milioane euro din depozite', a afirmat Petre Tulin.
Banca Comercială Feroviară are un capital social iniţial de 45 milioane de lei, urmând ca în prima jumătate a anului 2010 capitalul băncii să fie majorat. Valer Blidar, preşedintele grupului Astra, deţine o cotă totală de 90,5 la sută din capitalul băncii din care 39,5 la sută în mod direct şi 51 la sută prin intermediul a două firme pe care le controlează SC Astra Vagoane Călători în proporţie de 26 la sută şi SC Tristar SRL în proporţie de 25 la sută.
'CFR Călători şi CFR Marfă vor fi de asemenea acţionari, fiecare având o cotă de până în 10 la sută. Creşterea numărului acţionarilor va fi realizată prin adiţie de capital', a declarat Valer Blidar.
BCF va oferi servicii precum administrarea conturilor clienţilor persoane juridice şi fizice şi va efectua operaţiuni şi tranzacţii de către aceştia. Politica comercială a băncii se va baza iniţial pe segmentul corporate inclusiv din domeniul feroviar pentru care va derula operaţiuni în lei şi valută în conturi curente sau de depozit. După consolidarea băncii va fi abordat şi segmentul format de clienţii IMM, persoane fizice şi microîntreprinderi.
Potrivit lui Valer Blidar, banca a investit până în prezent 6,5 milioane euro pentru sedii, în prezent existnd sediul centrala din Bucurerşti, alte două sucursale urmând să fie deschise în acest an în Bucureşti şi Arad. În 2010 BCF va deţine 14 sedii în ţară, iar în 2011 - 18 sucursale.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: bancii
banca
milioane
feroviara
comerciala
euro
imm
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter