Alpha Bank România lansează creditul Alpha Housing
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 12 Noiembrie 2009
Alpha Bank România a lansat oferta aniversară Alpha Housing, un credit a cărei perioadă de rambursare se poate extinde pe o perioadă de 35 de ani, avansul minim necesar putând reprezenta de la 20 la sută din valoarea imobilului, potrivit unui comunicat al Alpha Bank.
În funcţie de moneda în care este contractat creditul, dobânda este compusă din EURIBOR 6M+6,5 la sută pe an pentru euro sau dobânda de referinţă BNR+6,5 la sută pe an pentru lei. Clienţii persoane fizice care încasează salariul prin Alpha Bank beneficiază de o marjă de 6 la sută. Pentru acest credit nu se percepe comision de administrare, iar comisionul de acordare este de unu la sută, fiind perceput o singură dată, la acordarea creditului.
În cazul unui credit în valoare 50.000 de euro, contractat pe o perioadă de zece ani, dobânda anuală efectivă (D.A.E.) va fi de 8,37 la sută pe an, iar valoarea totală de rambursat va fi de 73.121 euro.
Imobilul achiziţionat nu trebuie sa fie prima locuinţă a clientului. Promoţia se desfăşoară până la sfârşitul anului 2009.
Promoţia Alpha Housing include o serie de servicii suplimentare, precum emiterea gratuită a unui card de credit AlphaCard Visa Credit sau Alpha MasterCard Credit, posibilitatea utilizării serviciului de Internet Banking, Alpha Click, fără taxă de conectare şi fără abonament, precum şi reduceri şi facilităţi la magazinele partenere prin intermediul Alpha Club, cardul netranzacţional oferit de către Alpha Bank împreună cu facilităţile de credit ce depăşesc 30.000 euro sau echivalent.
Pentru contractarea unui credit de investiţii imobiliare este acceptată o gamă variată de venituri, a anunţat banca.
Alpha Bank are o experienţă de peste zece ani în domeniul creditării ipotecare.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: alpha
credit
housing
euro
bnr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter