IFC, divizia Băncii Mondiale, intră în acţionariatul Băncii Transilvania, cu o participaţie de 3,62%
NewsIn - 13 Noiembrie 2009
International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mondiale, intră în acţionariatul Băncii Transilvania, cu 3,62% din capitalul social, prin convertirea în acţiuni a obligaţiunilor în valoarea de 20 milioane dolari pe care instituţia le deţine la BT din 2005, a anunţat banca.
Preţul de conversie este de 1,5049 lei/acţiune şi reprezintă media dintre preţul zilnic maxim şi minim al acţiunilor Băncii Transilvania, pondere stabilită în funcţie de volumul zilnic de tranzacţii, aferent celor 90 de zile în care Bursa de Valori Bucureşti a fost deschisă pentru tranzacţionare, anterioare datei de fixare a preţului.
"Alături de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care este acţionarul semnificativ al BT, cu o participaţie de 15%, International Finance Corporation se înscrie printre partenerii strategici ai Băncii Transilvania", se menţionează în comunicatul publicat miercuri de BT.
BT a beneficiat până acum, din partea IFC, de şase programe de finanţare, cu divese destinaţii: facilităţi pentru credite ipotecare şi pentru susţinerea IMM-urilor sau împrumuturi subordonate şi sindicalizate. La acestea se adaugă suma primită recent de BT, tot de la IFC, în valoare de 50 milioane euro, pentru continuarea sprijinirii sectorului medical din România.
În 2009, investiţiile IFC au totalizat 15 miliarde dolari, investiţii care au constat în capital direcţionat către ţările aflate în curs de dezvoltare.
Banca Transilvania se numără printre primele bănci din România, în funcţie de active. Are un capital majoritar românesc, iar Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care deţine 15% din capitalul social, este acţionar semnificativ. BT este o instituţie financiară cu reprezentare naţională, având peste 500 de unităţi.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: bancii
transilvania
euro
berd
imm
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter