OTP Bank România a afişat un profit de 2,7 mil euro la 9 luni, provizioanele au crescut de 4 ori
NewsIn - 13 Noiembrie 2009
OTP Bank România a afişat, în primele nouă luni din 2009, un profit net de 779 milioane forinţi (2,7 milioane euro), faţă de o pierdere de 196 milioane forinţi înregistrată în intervalul similar al anului trecut, în ciuda creşterii provizioanelor de aproape 4 ori, a anunţat vineri banca.
Astfel, provizioanele băncii pentru primele nouă luni au ajuns la 3,7 miliarde forinţi (13,6 milioane euro), în creştere cu 288% faţă de nivelul din intervalul similar din 2008, de 956 milioane forinţi. Din suma totală a provizioanelor realizate în 2009, 1,7 miliarde forinţi (circa 6 milioane euro) reprezintă costuri de risc puse de-o parte doar în trimestrul III din acest an.
Veniturile totale ale băncii au urcat cu 31% în primele 9 luni ale acestui an faţă de perioada similară a anului precedent, în timp ce cheltuielile operaţionale s-au diminuat cu 2%, iar profitul operaţional a crescut de peste 4 ori, mai arată raportul băncii-mamă.
Totodată, banca a continuat în trimestrul III restructurarea împrumuturilor demarată în trimestrul precedent, ajungând la o implicare în program a 9% a portofoliului de retail, de la 6% în trimestrul al doilea.
În total, banca a restructurat 10% din portofoliul total de credite în perioada iulie-septembrie 2009, incluzând împrumuturi ale IMM-urilor şi corporaţiilor.
"Calitatea portofoliului a rămas relativ stabilă, însă ponderea creditelor cu întârzieri la plată mai mari de 90 zile în portofoliu a urcat la 2,3% la septembrie 2009, de la 0,7% cu un an în urmă", se precizează în raportul OTP Bank.
Astfel, portofoliul de credite al băncii a ajuns la un sold de 295,42 miliarde forinţi (1,09 miliarde euro) la sfârşitul lui septembrie 2009, în scădere cu 3% faţă de jumătatea acestui an, dar în urmare cu 4% faţă de septembrie 2008.
Volumul depozitelor atrase rămâne de aproape trei ori sub cel al depozitelor, ajungând însă la 90,6 miliarde forinţi (334,3 milioane euro), în urcare cu 3% faţă de sfârşitul primului semestru din 2009 şi cu 16% faţă de sfârşitul lui septembrie 2008.
Activele OTP Bank România au ajuns la 369,6 miliarde forinţi (1,36 miliarde euro) la finalul lui septembrie, în scădere cu 2% faţă de soldul de la jumătatea acestui an, dar în creştere cu 3% faţă de septembrie 2008.
Banca are o reţea teritorială de 106 unităţi şi 1.081 de angajaţi, în uşoară scădere (cu 15 salariaţi) faţă de începutul anului.
Profitul grupului unguresc OTP a scăzut cu 57% în primele nouă luni, la 130 miliarde forinţi (480 milioane euro).
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: euro
miliarde
forinti
milioane
otp
romania
imm
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter