Veniturile Euroclinic au crescut cu 39% în primele nouă luni, la 23,6 milioane lei
NewsIn - 13 Noiembrie 2009
Euroclinic, parte a grupului Eureko, are trei clinici şi un spital în Bucureşti şi a înregistrat venituri de 23,6 milioane lei în primele nouă luni, în creştere cu 39% faţă de acelaşi interval din 2008, în condiţiile în care tot mai mulţi români aleg serviciile medicale private.
În primele nouă luni din 2008, Euroclinic Hospital&Medical Centers înregistrase venituri de 16,98 milioane lei.
"Piaţa de servicii medicale nu a fost afectată foarte mult de criză. Românii au învăţat să meargă la doctor preventiv", a declarat, vineri, directorul general adjunct al Eureko Asigurări, Carmen Radu, cu ocazia deschiderii unei noi clinici Euroclinic, aflată în noul sediu central al Eureko. Ea a adăugat că tot mai mulţi români au ales serviciile medicale private în acest an, în detrimentul celor sociale, de stat.
Noua clădire a sediului central Eureko România se află în Piaţa Muncii din Bucureşti, într-o clădire clasa A, cu 13 etaje. Eureko a închiriat 6 etaje pe termen lung în noua clădire, au mai spus reprezentanţii companiei.
Aceasta este cea de-a treia clinică lansată în Bucureşti sub marca Euroclinic - Hospital & Medical Centre şi oferă 12 cabinete pentru adulţi, patru cabinete pentru copii şi o sală de intervenţii chirurgicale.
În acelaşi timp, directorul pe România al Eureko, Frans van der Ent, a anunţat fuziunea Eureko Pensii cu fondul de pensii KD. Eureko Pensii a preluat în prima parte a acestui an fondul de pensii administrat de Bancpost Pensii.
"Fuziunea va adăuga peste 8.000 de noi participanţi fondului nostru - ceea ce înseamnă o cotă de piaţă de 7% - şi va creşte valoarea activelor noastre cu aproximativ 2,9 milioane euro", au menţionat reprezentanţii companiei.
În România, grupul Eureko este prezent prin Eureko Asigurări şi Eureko - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: eureko
euroclinic
pensii
milioane
primele
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter