Raiffeisen estimează o redresare a climatului economic în Europa centrală şi de est
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 16 Noiembrie 2009
Consolidarea producţiei industriale în cazul vechilor state ale Uniunii Europene /UE/ ar trebui să se reflecte pozitiv în următoarele luni şi asupra economiilor est europene şi să conducă din nou la o creştere a exporturilor, potrivit raportului lunar Raiffeisen Capital Management privind pieţele emergente.
'Redresarea climatului economic în Europa Centrală şi de Est va fi susţinută de cererea internă care este scăzută în întreaga zonă (cu excepţia Poloniei). Perspectivele pentru următoarele luni s-au îmbunătăţit, cu toate acestea până la nivelurile anterioare crizei mai este un drum lung', apreciază analiştii RZB.
În ciuda deprecierii economice din prima jumătate a anului, Polonia este una dintre cele mai stabile ţări din Europa de Est, profitând în mod inegal de ameliorarea recentă a perspectivelor economice din zona euro. Chiar dacă pe termen lung zlotul este susţinut de dinamica pozitivă a evoluţiei balanţei de plăţi, pe termen scurt faze noi de depreciere a monedei în contextul situaţiei economice în continuare fragilă sunt imposibil de exclus, potrivit RZB.
În cazul eurobondurilor est-europene (obligaţiuni de stat şi corporatiste), comparativ cu obligaţiunile guvernamentale din zona Uniunii Economice şi Monetare Europene, randamentele din ultimele luni au cunoscut niveluri scăzute.
La mijlocul lunii octombrie, banca centrală din Ungaria a redus dobânda de referinţă cu 50 de puncte de bază. Decizia a fost luată în contextul inflaţiei reduse şi a scăderii performanţelor economice. Obligaţiunile de stat maghiare s-au apreciat semnificativ, beneficiind de aşteptările participanţilor la piaţă pentru dobânzi scăzute anul viitor. În ciuda creşterii TVA, inflaţia s-a diminuat, arătând importanţa decalajului de producţie din Ungaria.
În Cehia, indicatorii economici daţi publicităţii pentru luna octombrie arată o economie cehă în continuare fragilă. Pentru al doilea trimestru, PIB-ul a scazut cu 4,9 la sută în comparaţie anuală în timp ce producţia industrială a scăzut cu 11,9 la sută însă creşterea cererii din Europa de Vest ar trebui să determine o redresare în următoarele luni.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: economice
europa
centrala
tva
ue
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter