Zilele Biz 2009: Neîncrederea în sistemul bancar, una dintre cauzele problemelor de business în 2009
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 23 Noiembrie 2009
O cauză a problemelor apărute în anul 2009, pe fondul crizei economice, a fost reprezentată de neîncrederea în sistemul financiar-bancar, a declarat, luni, în prima zi a evenimentului 'Zilele Biz', Melania Mirea, director pe segmentul de business pentru micro-întreprinderi din cadrul Băncii Comerciale Române (BCR).
'În anul 2009, ne-am confruntat cu câteva situaţii nu tocmai plăcute, în primul rând în zona reducerii marjelor datorate costurilor finanţate. De asemenea, problemele au apărut şi în cazul clienţilor care au avut dificultăţi în achitarea creditelor contractate. O altă cauză a problemelor din 2009 a fost reprezentată de deteriorarea încrederii în sistemul financiar bancar', a punctat Mirea.
Potrivit reprezentantei BCR, multe instituţii bancare sau companii au avut de ales între a renunţa la afacere sau de a privi criza economică ca pe o oportunitate.
'Am avut de ales între a intra în panică sau de a exploata criza economică drept o oportunitate. În cele din urmă, s-a ales a doua variantă. Deşi înainte de criză, în sistemul bancar se prefera varianta strategiei de vânzare în cantitate cât mai mare a produselor, acum se merge mai degrabă pe fidelizarea clienţilor şi pe cunoaşterea acestora', a declarat Melania Mirea.
Aceasta a adăugat faptul că un ajutor important la depăşirea perioadei economice dificile l-au avut şi clienţii băncilor. 'BCR mizează pe susţinerea calităţii portofoliului, mai precis vorbim despre un moment de reinventare în cazul ajutării clientului pentru reorganizarea unui credit al clientului aflat în imposibilitate de plată. Am mizat foarte mult şi pe abilitatea clienţilor noştri de a se reinventa, de a se reorienta către calitatea serviciilor oferite', a explicat Melania Mirea.
La rândul său, Călin Fusu, CEO Neogen.ro, a apreciat faptul că firmele sunt nevoite să creeze parteneriate pentru a supravieţui perioadei de criză.
'Firmele au nevoie de din ce în ce mai multe parteneriate în perioadă de criză. Asistăm la un proces de creare de antreprenori din cadrul firmelor. Din păcate, multe companii au sistat angajările cu aproape 40 la sută, conform unei statistici Neogen', a menţionat Fusu.
Luni, a debutat la Bucureşti cea de-a opta ediţie a trade-show-ului intitulat 'Zilele Biz', eveniment dedicat inovaţiei, noilor tehnologii, marketingului şi comunicării.
Prima zi a evenimentului este dedicat antreprenoriatului, în cadrul dezbaterilor urmând a fi prezentate şase analize din domeniu, de la poveşti de succes şi eşecuri în 2009, la idei pentru anul viitor.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: criza
sistemul
problemelor
bancar
bcr
bcr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter