Băncile au continuat să apeleze la creditul lombard în octombrie, luând 19,4 miliarde lei de la BNR
NewsIn - 23 Noiembrie 2009
Băncile au continuat în octombrie să folosească facilitatea de credit a BNR şi au luat credite lombard de 19,41 miliarde lei (4,52 miliarde euro), în creştere cu 40% faţă de volumul înregistrat în septembrie, arată datele publicate luni de banca centrală.
În septembrie, Banca Naţională a României (BNR) a majorat substanţial creditarea băncilor prin facilitatea de credit lombard, după cinci luni de operaţiuni reduse, volumul acestora urcând de aproape 50 de ori faţă de luna precedentă, până la 13,87 miliarde lei (3,3 miliarde euro).
În august, utilizarea facilităţii permanente de credit se redusese puternic, BNR acordând băncilor doar 286 milioane lei, ultima lună cu operaţiuni majore fiind martie, cu un volum de 16 miliarde lei, după care au urmat cinci luni cu valori reduse.
În acelaşi timp, banca centrală a sporit în octombrie volumul lichidităţilor injectate din piaţă prin intermediul operaţiunilor de tip repo, valoarea medie zilnică majorându-se de 7,4 ori faţă de luna precedentă, la peste 2,8 miliarde lei, de la 381 milioane lei în septembrie.
Facilitatea de credit a BNR a început să fie folosită intens de bănci din ultimele trei luni din 2008, când instituţiile de credit au apelat la creditul lombard pentru 87,24 miliarde lei, nivel de aproape 50 de ori mai mare faţă de cel din primele nouă luni ale anului trecut, de 1,75 miliarde lei. În octombrie 2008, băncile au luat credite lombard în valoare de 48,99 miliarde lei.
În schimb, cealaltă facilitate aflată la dispoziţia băncilor, de depozit, a fost mult mai puţin utilizată în a zecea lună, volumul operaţiunilor reducându-se de 12 ori faţă de septembrie, la doar 554,8 milioane lei, de la 6,7 miliarde lei.
În acelaşi timp, în lipsa lichidităţilor băncilor, BNR nu a mai efectuat în octombrie operaţiuni de tip reverse repo, de sterilizare a surplusului de bani din piaţă, după ce, în septembrie, media zilnică a tranzacţiilor de acest tip a fost de 77,9 milioane lei.
Atât în cazul creditului lombard, cât şi în cel al facilităţii de depozit, dobânzile s-au menţinut în octombrie la nivelurile din septembrie, de 12%, respectiv 4%, acestea fiiind fixate într-un culoar de plus/minus 4 puncte procentuale faţă de dobânda de politică monetară.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: miliarde
credit
lombard
bnr
bancile
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter