România are la dispoziţie peste 4 miliarde euro pentru dezvoltarea resurselor umane
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 25 Noiembrie 2009
România dispune de 4,2 miliarde euro din fonduri europene şi alocare bugetară pentru dezvoltarea resurselor umane, în perioada 2007-2013.
Dacă pentru unele scheme de finanţare din fondurile europene de preaderare şi cele structurale, există o absorbţie insuficientă, în schimb pentru programele PHARE 2005-2006, a căror implementare se încheie luna aceasta, valoarea contractată a ajuns la 3,037 milioane euro, adică 124,20 la sută din valoarea alocată, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Ana Cristina Zevedei, directorul coordonator al Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial 'Dezvoltarea Resurelor Umane' (POSDRU), Bucureşti-Ilfov.
Potrivit datelor deţinute de Organismul Intermediar POSDRU Regiunea Bucureşti-Ilfov, pentru programele PHARE 2005-2006, a fost alocată suma de 2,446 milioane euro, pentru care au fost primite 158 de cereri. Dintre acestea au fost aprobate 45, valoarea contractată fiind de 3,037 milioane euro, gradul de absorbţie fiind de 124,20 la sută, datorită realocărilor.
În raportul privind activitatea OIR-POSDRU referitoare la fondurile de preaderare şi fondurile structurale, Ana Cristina Zevedei a arătat că pentru Axa prioritară 3 - DMI 3.1, privind promovarea culturii antrepenoriale, în 2007 a fost alocată regiunii Bucureşti-Ilfov suma de 15,911 milioane lei. Au fost primite 34 de cereri dintre care cinci au fost aprobate. Valoarea contractată a fost de 5,675 milioane lei, adică 35,66 la sută.
Pentru Axa Prioritară 3, DMI 3.2 - formare profesională şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptibilităţii, în 2007, au fost alocaţi 15,114 milioane lei, pentru care s-au depus 96 cereri. Au fost aprobate 12, cu o valoare totală de 14,619 milioane lei, ceea ce reprezintă 96,72 la sută.
Pentru Axa prioritară 5, DMI 5.1 - dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare, în 2007 au fost alocaţi 10,927 milioane lei. Au fost depuse cinci solicitări, una singură fiind aprobată, cu o valoare contractată de 1,181 milioane lei, adică 10,81 la sută.
În total, pentru cele trei domenii, au fost alocaţi 41,953 milioane lei, pentru care s-au depus 135 cereri. Au fost aprobate 18, cu o valoare contractată de 21,475 milioane lei, echivalentul a 51,18 la sută din suma alocată, a precizat Ana Cristina Zevedei.
Referindu-se la cauzele de respingere a proiectelor, ea a menţionat necunoaşterea de către beneficiari a regulilor pentru redactarea lucrării, incompatibilitatea cu schema de finanţare solicitată, nedetalierea capitolelor bugetare şi chiar greşeli aritmetice frecvente.
'O bună utilizare a fondurilor europene din Fondul Social European (FSE) ne poate ajuta în combaterea crizei. Din păcate, pentru unele scheme de finanţare am constatat o absorbţie insuficientă a fondurilor europene. Ca urmare, urmărim să dinamizăm solicitările pentru finanţarea proiectelor din FSE, încurajând parteneriatele şi oferind un sistem de comunicare deschis, în timp real, pentru toţi cei interesaţi de proiectele cu finanţare europeană', a mai spus directorul coordonator al Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial 'Dezvoltarea Resurselor Umane' (OIR-POSDRU), Bucureşti-Ilfov.
Miercuri, a avut loc conferinţa 'Combaterea crizei prin accelerarea absorbţiei fondurilor europene din Fondul Social European', organizată de către OIR-POSDRU - Bucureşti-Ilfov, cu sprijinul Prefecturii Capitalei.
Printre personalităţile invitate s-au aflat prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, primarul Sectorului 6, Cristian Constantin Poteraş, inspectorul general de stat al Inspecţiei Sociale, Maria Muga, şi directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, Doina Elena Manolea.
Organizatorii au vizat 'dinamizarea cererilor pentru finanţarea proiectelor din FSE prin facilitarea de parteneriate viabile la nivel local, dezvoltarea unei culturi a cooperării şi parteneriatului pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor în cadrul POSDRU, dezvoltarea capacităţii administrative de accesare-implementare a POSDRU şi facilitarea schimbului de experienţă şi competenţelor în domeniul managementului de proiect'.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: milioane
posdru
ilfov
bucuresti
contractata
dezvoltarea
resurselor
europene
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter