Finanţele vor să ia doar 1,8 miliarde lei în decembrie, prin două emisiuni de titluri de stat
NewsIn - 30 Noiembrie 2009
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) şi-a propus să ia prin titluri de stat numai 1,8 miliarde lei în decembrie, după ce în noiembrie a atras de pe piaţa internă 2,2 miliarde euro prin licitaţii în valută şi 1,73 miliarde lei prin titluri de stat în monedă naţională, a anunţat luni ministerul.
Suma ar urma să fie atrasă numai prin obligaţiuni de tip benchmark pe 3 şi 5 ani şi ar urma să fie cu 4% mai mare decât cea atrasă în noiembrie.
Prima licitaţie de luna viitoare va fi organizată pe 3 decembrie, când Finanţele vor să plaseze obligaţiuni de stat pe 5 ani, de 950 milioane lei, iar pe 17 decembrie, Finanţele vor plasa obligaţiuni pe 3 ani de 850 milioane lei.
În noiembrie, ministerul a atras aproape 1,73 miliarde lei prin titluri de stat, deşi îşi propusese iniţial să atragă 6 miliarde lei, în condiţiile în care la începutul lunii, secretarul de stat din Finanţe, Bogdan Drăgoi, declara că ministerul nu va mai plăti randamente mai mari de 10% la emisiunile de titluri de stat. Astfel, după primele 11 luni Finanţele au luat din piaţă aproape 60 miliarde lei (14,1 miliarde euro), ceea ce reprezintă de aproape cinci ori mai mult decât în întregul an 2008.
În lunile august şi noiembrie din acest an, MFP a mai emis pe piaţa internă titluri în valută de peste 2,6 miliarde euro, cu maturităţi diferite, de 1 an, 3 ani şi 4 ani, pentru refinanţarea datoriei publice şi finanţarea deficitului bugetar.
Emisiunile de titluri de stat în valută din noiembrie au fost organizate în contextul amânării de către Fondul Monetar Internaţional (FMI) a tranşei a treia din împrumutul extern al României, ce trebuia iniţial să fie acordată în luna decembrie. De asemenea, Comisia Europeană a anunţat că a amânat acordarea celei de-a doua tranşe, de 1 miliard euro, din împrumutul acordat României, în valoare totală de circa 5 miliarde euro, pe o perioadă de doi ani.
FMI a dat României primele două tranşe, în valoare totală de 6,57 miliarde euro, din pachetul de asistenţă financiară negociat, de 12,95 miliarde euro. A treia tranşă, de 1,5 miliarde euro, era programată iniţial pentru jumătatea lunii decembrie, conform calendarului stabilit, iar jumătate din tranşa FMI şi întreagă tranşă de la CE erau destinate finanţării deficitului bugetar.
În plus, ministerul a mai obţinut în iulie de la un grup de bănci un împrumut de tip "club loan" de circa 1 miliard euro, iar băncile discută cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor despre un nou club loan, conform declaraţiilor preşedintelui Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen, care consideră că pentru acest tip de instrument ar fi mai eficientă o maturitate pe termen scurt.
Deficitul bugetului general consolidat a ajuns după primele zece luni ale acestui an la 25,5 miliarde lei, echivalent cu 5,1% din produsul intern brut (PIB) estimat pentru 2009, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe.
Autorităţile române şi FMI au menţinut ţinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an la 7,3% din produsul intern brut (PIB), în urma misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie de la Bucureşti. Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, declara, însă, că deficitul bugetar estimat pentru 2009 este de 7,8% din PIB, luând în calcul şi efectul măsurilor fiscale recent validate de Curtea Constituţională.
Sursa: http://www.newsin.ro
Tags: miliarde
fmi
euro
ministerul
titluri
finantele
mfp
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter