Economia România a avut vulnerabiltăţi care au agravat criza
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 4 Decembrie 2009
'România a avut mai multe puncte vulnerabile din punct de vedere economic, care au agravat situaţia atunci când a lovit criza mondială, a apreciat vineri Tonny Lybek, şeful biroului Fondului Monetar Internaţional (FMI), prezent la conferinţa Challenges and Opportunities in Bilateral Cooperation during the Current Economic Climate, organizată la Bucureşti de Ambasada Norvegiei.
Una dintre vulnerabilităţi a fost aceea că datoria externă, deşi nu era mare în sine, era foarte mare pe termen scurt, a explicat Tonny Lybek. O altă vulnerabilitate a constat în apariţia unor dezechilibre fiscale mari, chiar în perioada în care economia României părea că înfloreşte. Un deficit de -4,9 la sută a atras după sine şi problemele de credibilitate externă cu care s-a confruntat România înainte de încheierea acordului de sprijin cu FMI, Banca Mondială, CE, şi BERD.
Tonny Lybek a amintit că FMI a acceptat un deficit de -7,3 în august 2009, deşi previzionase unul de 4,6 la sută în martie 2009 şi a estimat că în 2010 deficitul României va fi de -5,9 la sută şi va ajunge la -4,3 la sută în 2011.
'Întreprinderile de stat au probleme mari cu arieratele şi trebuie monitorizate mai atent, guvernul trebuind să se comporte ca un acţionar'.
Referindu-se la necesitatea ca România să aibă un buget credibil pentru a primi tranşa a treia de la FMI, şeful Biroului Fondului pentru România şi Bulgaria a subliniat că se fac frecvente rectificări bugetare şi că alocările bugetare suportă presiuni politice însemnate.
Tonny Lybek a cerut să fie păstrată ţinta de inflaţie, a precizat că băncile străine au acceptat să îşi păstreze expunerea în România şi a subliniat că atunci când se prevede o cheltuială bugetară, trebuie să se stabilească şi resursele credibile pentru aceasta. Tonny Lybek a subliniat că nu este suficient să vrei să faci investiţii în infrastructură, trebuie să ai şi capitalul necesar pentru a le duce la bun sfârşit. 'Adesea se întâmplă ca o serie de cheltuieli de capital să devină cheltuieli curente', a spus reprezentantul FMI.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: fmi
romania
lybek
tonny
berd
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter